Naționala Republicii Moldova a avut o evoluție extraordinară în cadrul celei de-a 32-a ediții a Campionatului European de Armwrestling și Para-Armwrestling, adunând în palmaresul său 11 medalii, dintre care patru de aur, una de argint și șase de bronz.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a scris pe pagina sa de Facebook că în perioada 11-17 iunie 2023, municipiul Chișinău a găzduit Campionatul European de Armwrestling, la care au participat peste 1 500 de sportivi din 30 de țări.
Astfel, sportivul moldovean Daniel Procopciuc, categoria de greutate de până la 75 kg, a reușit să cucerească de două ori aurul în cadrul competiției. Tânărul este la al șaselea titlu consecutiv de campion european. Totodată, acesta este și cvadruplu campion mondial.
De o dublă de aur a avut parte și lotul feminin, prin Marina Iordachi, categoria de greutate de 80 kg. Sportiva a participat pentru prima dată la un campionat european.
Tot două medalii au fost cucerite de Mihaela Gavriș, categoria de greutate de 70 kg. Tânăra a obținut bronzul la ambele brațe.
Tiberius Țurcan, categoria de greutate de 55 kg, de asemenea a reușit să cucerească două medalii. Acesta a obținut o distincție de argint la brațul drept și una de bronz la cel stâng.
La fel, încă trei medalii de bronz pentru selecționata Moldovei a adus Natalia Șcuratcova, categoria de greutate de până la 50 kg, Vasilii Șcuratcov, 85 kg și Alexandru Bînzari, 90 kg.
Potrivit primarului capitalei, Primăria Chişinău a cofinanțat această ediție a Campionatului European de Armwrestling și Para-Armwrestling în proporție de 60 %.