Militarii ruși au început transportarea a circa 300 de copii din raionul Berdeansk în Ciuvașia. Cele mai importante evenimente din a 479-a zi de război

copii
Foto:UNIAN

Astăzi este a 479-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.

🟣 Patru persoane au decedat după ce militarii ruși au lovit cu o rachetă un vehicul civil în Harkiv. Despre aceasta a declarat șeful Administrației militare regionale Harkiv, Oleh Sânehubov.

🟣 Soldații Centrului de Operațiuni Speciale „Alfa” al Serviciului de Securitate au reușit să desfășoare o operațiune de evacuare a oamenilor din teritoriile ocupate temporar din regiunea Herson, care au fost inundate ca urmare a distrugerii barajului centralei energetice Kahovka de către ruși. Despre aceasta a raportat Serviciul de Securitate al Ucrainei.

🟣 Militarii ruși au început transportarea a circa 300 de copii din raionul Berdeansk în Ciuvașia. Acest lucru a fost raportat de primarul orașului Melitopol, Ivan Fedorov.

„Presa rusă a raportat expedierea a 48 de copii, restul vor fi scoși din țară în mai multe etape”, a menționat el.

🟣 Deportarea copiilor ucraineni de către ruși este „absolut legală”. Această declarație a fost făcută de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul unei conferințe de presă cu liderii africani, precizând totodată că Kremlinul nu ar fi „împotriva reunirii copiilor îndepărtați cu familiile lor”, transmite RBC-Ucraina.

„Despre copii. Copiii sunt o cauză sacră. I-am scos din zona de conflict salvându-le viața și sănătatea. Asta se întâmplă. Nimeni nu avea de gând să separe niciun copil de familiile sale. Au fost scoase orfelinate întregi. În mod absolut legal, deoarece șefii orfelinatelor erau reprezentanții lor legali. Nu am fost niciodată împotriva reunirii copiilor cu familiile lor. Dacă rudele lor se declarau. Nu a existat și nu va exista niciodată niciun obstacol”, a declarat Putin.


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente