Sfârșitul săptămânii este un moment numai bun pentru o doză de recreere. Alege să te relaxezi în timp ce privești un spectacol, mergi la un concert sau participi la clubul de carte organizat de echipa #diez.
Echipează-te cu multă energie pozitivă, dispoziție, și nu uita să profiți de evenimentele la care poți participa sâmbătă, 17 iunie.
# Ziua Mondială a Refugiaților
Ziua Mondială a Refugiaților este o zi în care onorăm curajul refugiaților și le urăm bun venit în comunitatea noastră.
În acest an, pentru a sărbători, sunteți așteptați în Parcul „Alunelul”, de la ora 10.00 pentru o zi întreagă de activități. Potrivit organizatorilor, va fi un teren de fotbal, cursuri de pictură, concerte, ateliere de lucru manual, cursuri de yoga, un spectacol de păpuși, vată de zahăr și multe altele.
# Festivalul „Chișinăul sportiv 2023”
Această activitate va întruni întreaga comunitate sportivă oferind o platformă unică pentru a împărtăși beneficiile și plăcerea practicării sportului promovând valorile sportive în municipiul Chișinău.
Evenimentul va avea loc mâine, 17 iunie 2023, în Parcul „La Izvor” și va cuprinde un vast program de activități sportive, masterclassuri și programe de divertisment. Tot acolo va fi organizat și un târg cu produse autohtone, iar seara va culmina cu un recital muzical deosebit din partea invitaților speciali.
# Clubul de carte #diez și Librăriile Cartier
Următoarea ședință a clubului de lectură Diez-Librăriile Cartier va avea loc în data de 17 iunie, începând cu ora 14.00, la Librăria din Centru din Chișinău (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 126). Cartea pe care o vom dezbate este „Legată cu funia de pământ”, de Lorina Bălteanu.
„O mare surpriză acest roman al poetei Lorina Bălteanu! O lume întreagă încape în el, după cum o lume întreagă într-un sătuc: zeci de personaje, de povești, de întâmplări. Totul văzut prin ochii unei fetițe care crește cu gândul că vrea să plece departe de locul în care s-a născut, simțindu-se legată de el cum i se pare că e prinsă și luna, cu o funie (invizibilă), de pământ. O fetiță/fată cu dor de ducă și cu un puternic sentiment al neapartenenței, Străină, dar cu o uriașă tandrețe pentru acest sat pe care se pregătește să-l lase, cândva, în urmă. De aici și stranietatea percepțiilor ei, sensibilitatea față de tot ce e frumusețe, dar și față de ce e dureros, uneori până la oroare.” Simona Popescu.
# Pride Park
Pride Park este o zonă comunitară liberă de homofobie, bifobie și transfobie, pentru comunicare și muzică, cu activități culturale și informaționale, târg, ateliere și discuții.
Evenimentul va începe la ora 12.00 și în cadrul acestuia vei avea parte de:
# expoziția „Dincolo deX: Ghid vizual pentru experiența și terminologia Queer”, Bang Bang;
# atelier de creare a pinurilor personalizate;
# testare HIV, sifilis, hepatitele virale B și C;
# gaming room;
# chill-zone;
# DJ sets (Ceai de Lalele, Kati§îc).
Mai multe detalii despre eveniment, dar și programul acestuia este disponibil aici.
# Spectacolul „Micul Prinț”
Spectacolul relatează o poveste încântătoare, interesantă și sensibilă despre universul copilăriei inocente, prietenie, dragoste și altruism.
Evenimentul va avea loc mâine, 17 iunie, cu începere de la ora 17.00. Spectacolul va fi jucat în incinta Teatrului „Alexei Mateevici”, situat pe strada Alexei Șciusev 93 din Chișinău. Biletele pentru spectacol pot fi achiziționate de aici. Prețul acestora este de 150 de lei.
# Concert SATOSHI
Pe 17 iunie, la Tekwill Expo Day, începând cu ora 19.00, vino la un concert SATOSHI. Participarea este gratuită, așadar nu ezita și rezervă-ți un loc, accesând acest link.
Vor intra doar persoanele care au completat chestionarul, întrucât avem un număr limitat de locuri.