„Alături de Moldova, alături de fiecare” – o campanie socială de peste 10 milioane de lei

yy

A gestiona o afacere profitabilă nu înseamnă doar a genera profit, ci și a manifesta susținere, responsabilitate civică și implicare în viața societății, mai ales în timpuri dificile. Anul 2022 a fost anul în care, după pandemia din care societatea abia a început să-și revină, războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina a supus-o din nou unor încercări grele: criza refugiaților din Ucraina, cea energetică, șantajul gazelor, etc.

Totuși, Republica Moldova a reușit să facă față provocărilor, în mod special, datorită spiritului impresionant de ajutorare reciprocă și coeziune civică a populației în condiții de-a dreptul teribile. Mai mult decât atât, moldovenii au arătat o deschidere sinceră, puternică și absolut dezinteresată față de refugiații ucraineni, punându-le la dispoziție transport, casă și masă, împărțind cu ei bucata de pâine și lacrima suferinței. Oamenii Moldovei au arătat lumii adevărata lor capacitate compasională, oferind mii de exemple de solidaritate veritabilă prin fapte demne de a fi înscrise în istorie. 

În aceste timpuri Victoriabank, o instituție bancară  cu responsabilitate socială acută, a decis să sprijine, la rândul său, cetățenii Republicii Moldova prin investiții impresionante în diverse domenii sociale. Astfel, a fost concepută și demarată campania cu genericul „Alături de Moldova, alături de fiecare”. 

În cadrul campaniei, Victoriabank a desfășurat mai multe promoții destinate deținătorilor de  carduri sociale, prin care au fost sprijinite păturile cele mai vulnerabile și au fost acordate beneficii suplimentare pensionarilor și destinatarilor de alocații sociale. Astfel, din 15 martie și până pe 30 iunie 2022, banca a oferit peste trei milioane de lei, sub formă de cashback și bonusuri, clienților băncii care au plătit cu un card social de la Victoriabank facturile pentru utilități prin VB24 și achizițiile de la farmacii. Clienții care au deschis carduri sociale în perioada promoțională au primit cadou garantat de 200 de lei. Peste 5 000 de clienți s-au bucurat de 10 % cashback la plata facturilor online pentru serviciile comunale, iar alți 5 000 de clienți –  10 % cashback după cumpărăturile făcute în farmacii. Mai mult decât atât, în perioada 3 octombrie 2022 – 3 ianuarie 2023 toți cei care au deschis un card social la Victoriabank au primit garantat un voucher în valoare de 200 lei pentru cumpărăturile de la Linella, iar 60 de persoane – vouchere în valoare de 1 000 de lei. În total, pe perioada promoției, voucherele au însumat peste un milion cinci sute mii lei

Să nu uităm și de alte campanii de sprijin a oamenilor pe timp de criză, cum ar fi cea desfășurată în perioada 15 noiembrie 2022 – 14 februarie 2023, când Victoriabank a pus „Un umăr cald în perioada rece” pentru cei care și-au achitat facturile prin VB24. Ei au avut oportunitatea să câștige 50% cashback din suma totală. Atunci premiile acordate au atins cifra de peste un milion și jumătate de lei.

De asemenea, Victoriabank a încheiat și continuă să mențină parteneriate durabile cu organizații non-profit care sunt preocupate și de soarta copiilor din familii vulnerabile. Unul dintre acestea este parteneriatul cu asociația Copil Comunitate Familie (CCF Moldova), o organizație care sprijină familiile dezavantajate social, astfel încât fiecare copil din Moldova să crească într-un mediu familial favorabil și să aibă acces la educație de calitate. Victoriabank susține evenimentul de caritate CCF Moldova Gala Generozității deja de 8 ani consecutiv și 

a contribuit esențial la acumularea de fonduri pentru acțiunea „Povești de acasă” care face parte din șirul de activități organizate de către CCF Moldova în cadrul campaniei sociale  „Cu grijă față de copil”. În 2022, din cauza războiului din Ucraina, CCF Moldova și Victoriabank, pe lângă copiii din Republica Moldova, a sprijinit și copiii ucraineni cazați împreună cu părinții lor în 20 de centre din republică. De asemenea, Victoriabank a susținut și o altă cauză umanitară, alăturându-se echipei Run for Children, creată de CCF Moldova în cadrul Maratonului Internațional Chișinău 2022.

„În 2022, Victoriabank a sprijinit cei aproape 200 de copii cu care lucrează CCF Moldova pentru a le asigura o copilărie acasă, alături de cei apropiați, și nu în internate sau case de copii. Astfel, echipa Victoriabank a alergat cu noi la Maratonul Internațional Chișinău, a citit Povești de-acasă, ne-a delectat cu muzica inegalabilei Valentina Nafornița la Gala Generozității și toate aceste lucruri le-a făcut fără a pretinde beneficii. Echipa Victoriabank este un partener de nădejde și le suntem, întotdeauna, recunoscători”- spune Președinta CCF Moldova, Liliana Rotaru.

Și dacă am vorbit despre sport, atunci e de menționat că Victoriabank susține financiar și activitățile Federației de Baschet din Republica Moldova. În calitatea sa de partener general al Federației, Victoriabank a investit generos în toate categoriile de echipe: ligile feminină, masculină, cele pentru juniori și adulți. Alexandru Abramciuc, Președintele Federației moldovenești de Baschet spune că investițiile făcute de  Victoriabank sunt cruciale pentru viitorul copiilor care, astfel, pot alege să facă sport, să aibă activități benefice sănătății lor fizice și mintale. 

„Datorită investițiilor Victoriabank numărul cluburilor, școlilor, a copiilor dornici să practice baschetul crește exponențial – deja avem mii de solicitări! Iar în fiecare sezon avem posibilitatea să sporim plățile pentru echipele care participă la competiții și este o mare bucurie pentru noi că numărul acestor echipe s-a dublat! Cu Victoriabank am reușit să atingem performanța de a transforma baschetul într-un sport de masă, iar cei mai buni – patru echipe naționale – vor participa anul acesta la Campionatele Europei” – mai spune Alexandru Abramciuc.

Victoriabank este și partener al Teatrului Geneza Art în cadrul proiectului cultural „Hai la teatru”, destinat promovării artei teatrale și a educației publicului în vederea frecventării spectacolelor de teatru. Datorită sprijinului financiar oferit de Victoriabank în 2021, trupa Teatrului Geneza Art a putut să-și continue activitatea și în perioada pandemiei de COVID-19, a reușit să monteze noi spectacole, menținând stagiunea deschisă pentru public. 

Daniela Burlaca, director artistic al Teatrului Geneza Art, menționează: „Victoriabank a devenit un partener constant al Teatrului Geneza Art, implicându-se financiar pentru a doua oară în montarea spectacolelor. În acest context aportul băncii este extrem de important, contribuind la realizarea unor obiective foarte necesare ale teatrului. Succesul Teatrul Geneza Art, un segment cultural independent în industria creativă a țării, depinde nemijlocit și de implicarea companiilor care susțin arta și cultura, oferind sponsorizări. Astfel șansele de dezvoltare a companiilor care promovează arta și artiștii, cresc. Stabilirea unor parteniariate cu jucători importanți în domeniul afacerilor precum este Victoriabank generează viitor și o imagine demnă artei naționale.”

Un domeniu în care Victoriabank investește continuu (și consideră necesar s-o facă pe termen lung) este educația. Doar în 2022, ca parte a strategiei „Alături de Moldova, alături de fiecare”, banca a sponsorizat  două proiecte realizate de studenții USM (facultatea de Științe Economice): „Market Place” și „Nav USM Workflow”. De asemenea, Victoriabank a procurat loturi de computere și altă tehnică de birou pentru Direcția Generală Protecția Dreptului Copilului din municipiul Chișinău, pentru Școala Profesională nr. 11 din Dănceni (Ialoveni), pentru gimnaziul din satul Vânători, r-nul Nisporeni, a sprijinit financiar organizarea Balului Absolvenților de către Direcția Învățământ, cultură și turism din CR Taraclia, etc. 

De asemenea, Victoriabank este partenerul Ligii Studenților originari din Republica Moldova (LSORM), o promotoare puternică a studenților originari din Republica Moldova care își urmează studiile superioare la universități internaționale și obțin rezultate academice și extra-curriculare remarcabile, facilitând implicarea lor în proiecte de dezvoltare pe țară  în sectorul public și privat. Victoriabank este unul din sponsorii principali ai Galei LSORM.

„Sprijinul oferit LSORM din partea Victoriabank, unul dintre principalii actori de pe piața de banking din Republica Moldova, este o demonstrație clară a deschiderii acestei organizații față de tânăra generație. Pe lângă sprijinul material care ne oferă posibilitatea de a implementa proiecte în Republica Moldova, creând oportunități de angajare, Victoriabank încurajează tinerii plecați să se reîntoarcă acasă. Însăși ideea că o ligă ce reprezintă tinerii plecați peste hotare are un partener atât de important precum Victoriabank, transmite un sentiment de încredere și convingere, fiind un exemplu de bună colaborare pentru întreaga societate” – menționează  Ambrozie Țurcanu, fondatorul LSORM. 

În condițiile războiului hibrid cu care se confruntă Republica Moldova, Victoriabank susține și instituțiile responsabile de securitatea cetățenilor Republicii Moldova, investind, în special, în modernizarea acestora. În 2022 banca a donat loturi de computere și imprimante Secției Patrulare Chișinău a Direcției patrulare Centru a INSP, Inspectoratului național de securitate publică Direcția patrulare Nord, Inspectoratului de poliție din Leova, etc.

Totodată, numai în 2022, prin intermediul investițiilor Victoriabank în 15 proiecte comunitare,  circa 12 organizații partenere au reușit să-și dezvolte ideile prin proiecte fiabile de îmbunătățire a infrastructurii, atât de necesare oamenilor din comunitățile lor. 

Levon Khanikyan, CEO al Victoriabank, menționează: „Responsabilitatea socială este pentru noi extrem de importantă pentru că prin investiții în proiecte sociale, contribuim la îmbunătățirea calității vieții oamenilor și a comunității în ansamblu. Astfel, pe de altă parte, consolidăm și încrederea clienților, dezvoltăm relațiile băncii cu comunitatea în care activăm. Investițiile noastre fac parte dintr-un proces mutual, organic, reciproc avantajos: proiectele sociale Victoriabank generează un impact economic indirect în comunitate, prin crearea sau menținerea locurilor de muncă, stimularea activității comunitare, dezvoltarea infrastructurii. Iar aceste aspecte sporesc creșterea economiei locale și, implicit, stabilizarea și creșterea  sectorului bancar”.

Responsabilitatea socială a caracterizat Victoriabank dintotdeauna și implicarea în cauze cu impact social benefic este parte a strategiilor reputaționale ale băncii. Astfel, Victoriabank este alături de fiecare cetățean al Republicii Moldova prin inițiative sociale de amploare, care se bazează pe un buget extrem de generos peste 10 milioane de lei! Victoriabank își reconfirmă astăzi angajamentul de a fi un pilon de sprijin pentru societate în efortul comun de a face față provocărilor și de a privi cu încredere spre ziua de mâine.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente