Universitățile din Republica Moldova oferă trei programe complexe care pregătesc studenții pentru o carieră de succes în industria jocurilor video, la specialitatea Game Design. Aceste programe sunt concepute pentru a oferi studenților cunoștințe teoretice și practice în domeniul gamingului, astfel încât aceștia să fie pregătiți să facă față provocărilor și să își construiască o carieră în această industrie în continuă creștere.
Programarea jocurilor – Universitatea de Stat din Moldova
Conceptualizarea jocurilor – Universitatea Tehnică a Moldovei
Crearea personajelor – Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău
Programul de licență, oferit de universități, vine cu numeroase beneficii pentru studenți, printre care:
— cursurile sunt dezvoltate sau validate cu companiile din domeniu;
— partea practică este predată de către practicieni (din companii) în laboratoare specializate la Mediacor, Artcor, Tekwill;
— masterclass-uri cu invitați internaționali, precum Sony, Crunchyroll;
— învățarea instrumentelor utilizate în dezvoltarea jocurilor – unreal engine, unity, cinema 4D;
— stagii de practică în companii începând cu semestrul II;
— burse private pentru 5 cei mai buni studenți;
— competiții și evenimente internaționale (hackathons, incubatoare de afaceri).
„Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” mi-a creat posibilitatea să-mi împlinesc visurile. Am avut două așteptări: prima – să găsesc oameni cu gânduri ca și ale mele, iar a doua – să mă dezvolt la nivel artistic. Mă bucur să spun că fac progrese în ambele planuri și mă simt extrem de mulțumit”, a declarat Cătălin-Mădălin Plăcintă, student la specialitatea Game Design, UPSC.
David Codjebaș, student la specialitatea Game Design, UTM a adăugat că este o șansă ce nu poate fi ratată. „Am ales să studiez Game Designul pentru că jocurile sunt pasiunea mea din copilărie. De fapt, cred că reprezintă mai degrabă o artă decât un hobby. Când am aflat că pot deveni parte a acestei lumi, să o cunosc din culise, mi-am zis că nu pot rata șansa. Profesia respectivă există demult pe piața internațională și acum Republica Moldova are ocazia să intre pe această piață și să contribuie la tranzacțiile globale ce au loc în domeniu. Datorită acestei oportunități, companiile internaționale vor putea investi și mai mult în Republica Moldova”, spune David.
Începând cu primele jocuri arcade și până la apariția primei console, industria jocurilor video a evoluat într-un ritm rapid, iar cererea pentru designeri de jocuri calificați este în creștere continuă. În acest sens, programul de licență de la USM, UTM și UPSC este o opțiune excelentă pentru cei care își doresc o carieră în acest domeniu.
„Profesiile Viitorului reprezintă pentru mine un loc de muncă care va fi solicitat în următorii ani pe termen lung. Mereu am vrut să lucrez acasă cu un salariu bun și să mă dezvolt anume aici, la noi în țară. Este o profesie destul de bine remunerată. Vei investi în dezvoltarea viitorului tău, dar, în același timp, vei ajuta țara să atragă investiții anume în dezvoltarea tehnologiilor și a viitorului său”, crede Viorica Sculea, studentă la specialitatea Game Design, UPSC.
Specialitatea Game Design este foarte solicitată pe piața muncii, cu salarii care încep de la 15.000 de lei pentru juniori și 10-12 mii de lei pentru cei care testează jocurile (QA). Salariul este la fel de competitiv ca și în sectorul IT. Absolventul specializării de Game Design poate urma o carieră bogată în producerea jocurilor, design, programare, artă și animație.
În plus, profesioniștii în Game Design pot avea un job bine plătit chiar la ei acasă, în Republica Moldova. Ringtail, Spooky House, Stellar Group, Plummy Games, Your Story Interactive sunt doar câteva dintre studiourile care caută deja membri noi pentru echipele lor.
Cele mai prolifice subsectoare ale industriilor creative, precum producția de conținut video/audio, jocurile și artele interactive, cinematografia și serviciile de design, se dezvoltă în Republica Moldova inclusiv cu investiții străine, precum Crunchyroll (deținut de Sony Group), Ringtail (Estonia), ș.a. Aceste companii anunță despre o acută lipsă de forță de muncă, cu aptitudini, abilități și cunoștințe pentru aceste domenii noi pentru țara noastră. Conform estimărilor Asociației Companiilor de Creație din Moldova (COR), cererea pentru noile domenii de calificare necesare industriei creative ar fi de cel puțin 300 de persoane pe an.
Programul „Profesiile Viitorului” este implementat de UTM, USM, UPSC, AMTAP și Asociația Companiilor de Creație din Moldova (COR), sub egida Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Culturii, cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului în Moldova, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, care promovează o economie digitală, creativă și circulară și contribuie la creșterea competitivității industriilor cheie din Moldova.