Cum poate fi exodul intelectualilor invers, astfel încât o țară ca Moldova să convingă tânăra generație să rămână în țară? Acesta a fost subiectul unei discuții live care a avut loc la Chișinău în cadrul proiectului Echolocation.
Ca urmare a lipsei de oportunități acasă, tinerii tind să caute noi perspective în străinătate. Astfel, în perioada 2018-2022, potrivit Biroului Național de Statistică, populația tânără, între 14 și 34 de ani, a scăzut cu aproximativ 114 000. Este evident că tinerii din Moldova nu își identifică țara drept locul în care ar dori să studieze și/sau să lucreze.
În același timp, contradicția constă în faptul că forța tânără este cea mai importantă în asigurarea dezvoltării țării. Prin urmare, nu putem înregistra suficient progres fără a convinge tinerii să rămână acasă sau, în unele cazuri, să se întoarcă pentru a ajuta comunitățile locale să prospere. În același timp, cu sprijinul fondurilor UE, multe orașe regionale din Moldova au început să se dezvolte și să creeze noi oportunități economice, sociale și culturale, ceea ce înseamnă că multe orașe devin deja mai atractive ca locuri de trai pentru tineri, inclusiv capitala. Există programe de sprijin pentru tinerii antreprenori, universitățile își modernizează programele, iar sub actuala guvernare proeuropeană, multe instituții guvernamentale sunt deschise să angajeze tineri. Respectiv, credem că există o masă critică de șanse și oportunități pentru tineri de a încerca să-și construiască viața acasă.
Astfel, am adunat oameni din mai multe medii: liceeni care intenționează sau nu să studieze în străinătate, tineri profesioniști care au studiat în străinătate și s-au întors să lucreze aici în Moldova și studenți care își urmează studiile la universitățile din Republica Moldova.
Episodul poate fi ascultat pe YouTube, Apple Podcasts și Spotify.
Echipa #diez (Moldova), alături de redacțiile Global Bar Magazine/Global Podd (Suedia) și Knews (Georgia), creează Echolocation, un podcast în limba engleză destinat tinerilor care vor să afle mai multe despre realitățile celor trei țări. În podcast abordăm probleme și situații diverse și le discutăm cu tineri activi din Moldova, Suedia și Georgia.