50 de beneficiari din Chișinău vor avea șasa de a-și dezvolta abilitățile digitale și de a învăța o profesie nouă, pentru a lucra online prin intermediul platformelor internaționale pentru liber profesioniști! Acest lucru va fi posibil în cadrul programului „Incubatorul de talente: Educația digitală pentru femei și profesioniști IT din Moldova”, unde participanții vor beneficia de cursuri și sesiuni de mentorat gratuite pentru a învăța o specializare nouă în domeniul tehnologiilor informaționale. Inițiativa face parte din proiectul „Incubatorul de talente” lansat în toamna anului 2022, cu sprijinul financiar al SlovakAid, implementat de IHUB în parteneriat cu EMA, Universitatea Tehnică din Moldova și ESET.
Cum poți învăța gratuit o profesie IT?
Social Media Management, Web Design și Software Testing sunt cele 3 cursuri care pot fi studiate de către cei care vor să învețe de la zero ceva nou, să se reprofileze profesional, să-și îmbunătățească cunoștințele sau să muncească de la distanță pentru companii internaționale. La program de pot înscrie atât femei, cât și bărbați, interesați de dezvoltarea competențelor și abilităților digitale. Inițiativa include mai multe lecții și sesiuni individuale de orientare, care să ajute speciaștii de mâine să fie mai pregătiți provocările muncii în mediul digital.
Cursul este structurat în trei etape:
Etapa I. Include o conferință de formare în carieră pentru 50-70 de participanți. La această etapă, participanții vor afla despre noile tendințe în domeniul muncii și vor fi îndrumați să își pregătească portofoliul profesional pe platformele online, să elaboreze un CV de calitate, să își mențină pagina pe rețelele sociale și platformele de angajare pentru profesioniștii independenți.
Etapa II. Include un curs gratuit pentru dezvoltarea abilităților necesare pentru 3 profesii: management social media, web design și testare software. Astfel, timp de 3 luni, participanții vor participa la cursuri de dezvoltare și abilitare pentru a învăța practici de lucru într-un mediu digital. Cursurile se vor desfășura cu prezență fizică, în Chișinău.
Etapa III. La ultima etapă, participanții vor avea parte de o sesiune practică, sub formă de mentorat asistat pentru participanți. Aceștia vor fi îndrumați de un mentor pentru a-și pregăti portofoliile și pentru a se înregistra pe platformele internaționale care oferă locuri de muncă la distanță și un program flexibil.
ÎNSCRIE-TE LA PROGRAM!
Dacă ai vârsta între 18-45 de ani, cunoști limba engleză la nivel mediu, ai cunoștințe de bază la calculator, accesează acest LINK și înscrie-te la program!
După completarea formularului de înregistrare, pentru a fi parte din program, participanții vor participa la conferința de orientare profesională și vor finaliza sarcinile practice primite pe e-mail.
Proiectul „Incubator de talente: Educație digitală pentru femei și profesioniști IT în Moldova”, implementat în perioada octombrie 2022– decembrie 2023, este derulat din fondurile ajutorului oficial pentru dezvoltare al Republicii Slovace.