Astăzi, începând cu ora 17.00, circulația mai multor rute de troleibuz din capitală va fi reorganizată

rtec
Foto:RTEC

Primăria Chișinău informează că în contextul Summitului Comunității Politice Europene, astăzi, 31 mai 2023, în intervalul orar 17.00 – 23.00, va fi sistată circulația rutieră în perimetrul străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni – București – Serghei Lazo.

Astfel, circulația troleibuzelor va fi reorganizată după cum urmează:
 
# rutele nr. 7, 12, 16, 25, 32 – efectuează manevra de intoarcere la strada Columna;

# ruta nr. 4:
— spre Buiucani: bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – strada Ion Creangă – Piața Unirii Principatelor;
— spre Dacia: pe traseul stabilit;

# ruta nr. 10 – strada Columna – strada Alecsandri – șoseaua Hâncești (retur – pe traseul stabilit);

# ruta nr. 29 – strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – strada Mihai Viteazul;

# ruta nr. 3:
— spre Buiucani: strada Pușkin – bulevardul Grigore Vieru – virare strada Albișoara – strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – strada Ion Creangă;
— spre Telecentru: pe traseul stabilit;

# ruta nr. 35 – strada Alexei Șciusev – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – strada Vasile Alecsandri.

AICI puteți vedea cum va circula transportul public mâine, 1 iunie.


Amintim că Republica Moldova este gazda Summitului Comunității Politice Europene, care se va desfășura la 1 iunie 2023, reunind, în premieră, 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni. Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău.

Trenurile de pe cursa Chișinău-Iași nu vor circula în zilele de 30, 31 mai și 1 iunie. De asemenea, Aeroportul Internațional Chișinău și parcarea auto din preajmă vor activa în regim special.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente