ASEM a obținut trei medalii la competiția EUROINVENT 2023, Iași, România

IMG_4553

Academia de Studii Economice din Moldova a participat cu succes în cadrul competiției EUROINVENT (EUROINVENT – European Exhibition of Creativity and Innovation), cel mai mare eveniment european dedicat inovației, care a avut loc între 11 și 13 mai 2023, la Iași, România.

Competiția a reunit peste 500 de invenții din peste 30 de țări, oferind o platformă internațională de excepție pentru inovație și creativitate. Marcând un debut impresionant pe scena internațională, ASEM a prezentat trei proiecte inovative la acest prestigios eveniment. Toate cele trei proiecte fac parte din Programul de Stat și au fost onorate cu medalii – una de argint și două de bronz. Mai mult, unul dintre proiecte a obținut distincția supremă, „Excellence and Innovation AWARD”, un premiu care confirmă angajamentul și succesul ASEM în promovarea excelenței și inovației.

Participarea ASEM la EUROINVENT 2023 a fost primul pas pe scena internațională a expozițiilor de inovații și creativitate, demonstrând nu doar calitatea, ci și impactul cercetării și inovației în domeniul socio-economic.

Aceste realizări la EUROINVENT 2023 sunt o dovadă a angajamentului continuu al ASEM de a promova excelența, inovarea, cercetarea de vârf, de a contribui la dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere în Republica Moldova și de a pregăti studenții noștri pentru a face față provocărilor secolului 21.

Pentru mai multe informații despre participarea ASEM la EUROINVENT 2023 sau pentru detalii despre proiectele premiate, vă rugăm să consultați pagina https://ase.md/proiecte-in-derulare/.

ASEM este cea mai importantă instituție de învățământ superior economic din Republica Moldova și un centru de excelență în cercetarea economică, inter-, trans- și multidisciplinară. Cu o comunitate vibrantă de studenți și profesori, ASEM se dedică pregătirii viitoarelor generații de lideri în economie și afaceri și stimulării inovației și cercetării de vârf.

Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #promoASEM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente