Viața este construită din alegerile noastre. Fiecare decizie, indiferent cât de mică pare, are un impact asupra drumului pe care îl urmăm. De acest lucru ne ajută să ne convingem Leo Zbancă, care încă din adolescență nu se lăsa influențat de glasul societății și își urma visurile cu determinare. Așa a ajuns să cunoască șase limbi, să fie regizor, scenarist, specialist în comunicare, absolvent al Facultății de Psihologie și activist cu experiență internațională. La 25 de ani distanță, revenind în Republica Moldova, Leo Zbancă aduce cu el nu doar experiența internațională, ci și o pasiune arzătoare de a contribui la dezvoltarea culturală și socială a țării de origine.
Când avea doar 10 ani, Leo Zbancă a fost nevoit să părăsească orașul natal, Drochia, și să se mute la Moscova alături de părinți. Această schimbare aparent promițătoare s-a dovedit a fi extrem de dificilă pentru el. Bariera lingvistică a fost una dintre primele și cele mai mari provocări cu care s-a confruntat. Faptul că nu vorbea limba rusă a dus la izolarea lui socială și la dificultăți în a se integra în comunitatea școlară. Într-o societate în care diferențele sunt adesea privite cu reticență, el a simțit prezența rasismului. S-a lovit de discriminare și de judecăți superficiale bazate pe aspectul fizic, pentru că tatăl său era din Africa.
„Când eram la școală, nu aveam prieteni, mă simțeam foarte exclus și discriminat. Nu mă simțeam bine în pielea mea și abia mai târziu am înțeles că era din cauza orientării sexuale. Pe lângă toate, eu nu vorbeam limba rusă. Când am ajuns la Moscova într-un mediu foarte agresiv și dur, nu puteam să scriu, nu știam cum să citesc în rusă și copiii mereu îmi aminteau că sunt străin. Chiar și la maturitate am avut situații la Moscova când oamenii treceau pe lângă mine și aruncau cu coji de banană făcând aluzie la faptul că sunt o maimuță. Am avut multe situații traumatizante și atunci a trebuit să fac alegerea. Rămân toată viața o victimă sau ies din acest sistem și încerc să înțeleg că nu eu, dar oamenii au probleme cu ura”, a relatat Leo.
„După cinci ani de facultate, am înțeles că trebuie să-mi asum toate emoțiile și să fiu sincer despre cine sunt eu”
De la o vârstă fragedă, Leo scria povești cu personaje și crea propriile lumi în care se simțea fericit și confortabil. Dorea să devină jurnalist sau scenarist, fiindcă era pasionat de storytelling, însă influența celor din jur îl făcea să creadă că limba rusă nu era limba în care se descurca bine și că nu ar putea deveni un specialist de succes. În ciuda vocilor critice care au încercat să-i submineze încrederea și să îi dicteze direcția carierei, la vârsta de 12 ani, Leo și-a descoperit pasiunea pentru film. S-a orientat spre filiera audiovizuală înțelegând că imaginile au puterea de a comunica într-un mod universal, fără a fi limitate de limbaj. A fost fascinat de capacitatea cinematografiei de a spune povești profunde, cu nuanțe multiple de sens, prin intermediul imaginilor. Un moment definitoriu a fost vizionarea unui film. Deși nu își mai amintește denumirea sau regizorul, a păstrat în minte cadrul care prezenta un copac frumos, cu rădăcini masive, în timp ce camera se ridica în sus. A înțeles metafora pe care o transmitea imaginea și așa a decis să devină regizor. La 17 ani, după absolvirea școlii, Leo și-a propus să meargă la VGIK, o universitate de elită din Rusia, cunoscută pentru concurența acerbă. Această decizie a reprezentat o provocare enormă, iar drumul către admitere a fost presărat cu obstacole.
„Pentru a fi acceptat, trebuia să treci șapte probe. În anul când am aplicat eu erau 10 locuri la buget și 800 de persoane care concurau. După primele două ture, am fost respins. Mi-a dat o senzație de disperare, credeam că nu pot nimic și că nu am talent. La început, nu am fost susținut. Eu vin dintr-o familie foarte religioasă și prima dată când am încercat să intru la VGIK, cei de acasă mi-au zis că o să se roage ca eu să nu intru. Probabil s-au rugat prea bine și de asta nu am reușit. Eu eram devastat, dar ei erau fericiți, deoarece aveau o viziune stereotipică și când se gândeau la domeniile artistice, își imaginau doar sex, drugs and rock and roll.”
Pentru a nu pierde timpul, după absolvirea școlii, el și-a propus să studieze psihologia fiind conștient că o cunoaștere a psihologiei umane poate fi benefică în cariera sa de regizor. Astfel, în 2003, Leo a intrat la facultate. Deși studia psihologia socială, gândul său era mereu la regie. Aprofundându-și pasiunea, a citit o mulțime de cărți despre montaj și a vizionat câte cinci filme pe zi, ori de câte ori avea ocazia. Cu fiecare an care trecea, Leo simțea presiunea timpului și conștientiza că ultima șansă de a fi acceptat la buget și de a studia regia se apropie. În anul IV al Facultății de Psihologie, a realizat că era momentul să încerce din nou să intre la Regie. La doar 21 de ani, era cea mai tânără persoană din grupă, iar această situație îi provoca o ușoară frică. Competiția pentru a obține un loc în cadrul Facultății de Regie era înverșunată, iar riscul de a fi dat afară în fiecare an părea să planeze. Într-un final, a reușit să se mențină la universitate și a absolvit două facultăți, iar experiența de studii la Regie i-a schimbat viața.
„Pentru mine era important să intru la Regie, din motiv că am avut o copilărie foarte grea, dar la VGIK erau oameni creativi, deschiși la minte, când intrai acolo, simțeai aerul creativității. Asta mi-a permis să mă deschid, întrucât eram foarte blocat și aveam multe complexe. Îmi era greu, ascundeam lucruri despre mine, despre orientarea sexuală și cu lecțiile de actorie aveam probleme mari. Pe scenă trebuie să fii gol și liber, dacă blochezi o emoție, se blochează toate. Totuși, treptat, acest mediu creativ mă deschidea. După cinci ani de facultate, am înțeles că trebuie să-mi asum toate emoțiile și să fiu sincer despre cine sunt eu”, ne-a spus Leo.
Reieșind din propria experiență, Leo Zbancă vine în întâmpinarea tinerilor cu sfaturi prețioase despre cum să nu te lași influențat(ă) de dorințele părinților și să-ți conturezi propriul drum în viață. El subliniază importanța formării unui caracter puternic, dar și necesitatea de a crea un cerc de oameni care să ofere sprijin și susținere. Primul pas este să dezvolți un caracter puternic și să fii capabil să spui „nu” atunci când părinții încearcă să te îndrume într-o direcție care nu corespunde propriilor tale aspirații. Este esențial să-ți exprimi opiniile și să-ți afirmi voința, chiar dacă asta implică o confruntare cu presiuni și critici din partea celor din jur. Pe lângă acest aspect, regizorul subliniază importanța de a-ți crea un cerc de oameni care te susțin și care îți împărtășesc viziunile și valorile. Totodată, Leo Zbancă recomandă psihoterapia pentru a gestiona emoțiile legate de presiunea părinților și de temerile de a nu pierde dragostea lor în cazul în care faci alegeri îndrăznețe și diferite.
„Părinții des practică șantajul emoțional și dau dragoste condiționată. Te iubesc dacă faci ceva și nu te iubesc dacă nu îndeplinești. Copilul crește în așa situații și când ajunge la etapa de maturizare, frica de a pierde dragostea părinților poate copleși. Părinții pot trage de sentimentul vinovăției atunci când copilul vine cu o decizie îndrăzneață. Este foarte important să mergi la psiholog și să faci divizarea dintre tine, părinți și societate. Trebuie să trăiești pentru tine. În Republica Moldova, problema este și mai mare, pentru că trăim într-o societate colectivistă. Când un individ se avântă să fie diferit, toți se revoltă, căci a ieșit din turmă. Este important să facem cât mai multe lucruri care o să ne ajute să restabilim armonia interioară.”
„Era ceva proaspăt să avem o comedie rusă despre lesbiene”
Chiar dacă reușești să-ți urmezi visul și să ai curajul de a lua decizii nonconformiste, după absolvirea studiilor provocările continuă. Cu zâmbet pe buze, Leo mi-a povestit că a eșuat în a fi un regizor cunoscut, iar după absolvire a fost deprimat, deoarece a înțeles că nimeni nu așteaptă tinerii cu brațele deschise și cu bani pentru a face filme. Totuși, nu a căutat rezultate rapide și alături de prietenii lui a realizat un film fără a avea resurse financiare, „un film din nimic, cu nimic”. Lucrarea a avut succes deosebit și mai târziu i-a trezit interesul pentru politică și activism.
„Cu prietenii am făcut un scurtmetraj despre LGBT. Îmi părea interesant, am făcut o comedie despre o fată care era un fel de Don Juan. Avea tare multe relații, dar la final nu știa cum să se descurce și ce să facă pentru ca iubitele ei să nu afle una despre alta. Am mers la festivaluri și oamenii au primit lucrarea noastră foarte bine. Era ceva proaspăt să avem o comedie rusă despre lesbiene. Am mers prin 19 țări. În 2013, noi mergeam la festivaluri și tot în 2013, Rusia a introdus legea despre propaganda LGBT, o lege care ne limita drepturile la libera exprimare. Am participat la o masă rotundă în Franța despre drepturile LGBT în Rusia și am povestit care este situația, așa am ajuns să fiu activist. Eu mergeam la proteste, nu înțelegeam de ce Putin iar a venit când trebuia să plece. Înțelegeam că în societate ceva nu mergea și doream să schimb lucrurile. Am intrat în activism involuntar.”
Dorința de a lupta pentru libertate și drepturi a creat un anturaj neprielnic pentru viață în Rusia și, la scurt timp, Leo a fost nevoit să migreze.
„Am colegi care erau bătuți, amenințați pe stradă. Era tot mai rău și mai rău și în 2015 am hotărât să plec. Nu vedeam cum puteam să trăiesc mai departe într-un loc unde avem lege împotriva LGBT și se limita libertatea de exprimare. Când a fost omorât Nemțov, nu eram în stare să înțeleg cum omorul unei persoane publice în centrul orașului este o normalitate. Frica era în aer, era ceva material și o simțeai peste tot. Ultima picătură a fost Crimeea. Era imposibil să vorbești cu oamenii care susțineau anexarea. Am plecat în Franța când am început să mă simt acasă în Rusia. Cu două studii superioare, credeam că o să fac lucruri frumoase acolo, dar o țară ca Rusia îți pune condiții, rămâi, taci și te supui sau чемодан вокзал Европа. Îmi dau seama că oamenii care au rămas sunt într-o capcană. Când am plecat, am resimțit perioada de tranziție. Din nou am fost în postura de migrant, din nou a trebuit să învăț limba, din nou a trebuit să mă adaptez. După ce am învățat franceza, am început să lucrez cu refugiații din Siria. Simțeam că nu sunt la locul meu, cinci ani cât am locuit în Franța, nu am reușit să mă integrez. Am înțeles că trebuie să fac altceva și m-am mutat în Spania. Acolo m-am regăsit.”
„Republica Moldova este un teren de joacă foarte interesant, unde vă puteți lăsa amprenta în istorie”
În perioada când locuia în Spania, Leo a fost invitat în Republica Moldova cu scopul de a oferi un training pentru Genderdoc. Cu toate că nu se aștepta că va reveni acasă, lucrurile au luat o întorsătură deosebită.
„Am făcut un workshop pentru Genderdoc, am venit în Moldova, m-am îndrăgostit, mi-am luat lucrurile din Spania și am venit aici. Până în 2021, aveam legătură cu Moldova, vorbeam cu bunicii și ne sunam regulat, discutam despre politică, dar nu îmi imaginam că o să mă întorc vreodată. Bunicii mei au decedat și eram sigur că nu mai revin.”
Leo a explicat că se simte fericit în Republica Moldova, precum că se concentrează pe activități care îi aduc plăcere. Contribuie la educarea societății prin intermediul proiectelor de la Genderdoc și este creatorul unui club de film.
„Eu toată viața mă simt străin peste tot și nu mă mai concentrez pe locul în care mă aflu. Mă gândesc la ceea ce fac. Mi se pare foarte interesant faptul că aici, în Moldova, sunt atâtea lucruri de făcut. Cred că îmi lipsea acest aspect în Spania, fiindcă acolo totul era rezolvat, totul funcționa, societatea era construită, dar aici foarte multe lucruri nu lucrează și pe mine mă entuziasmează provocările. Cred că noi în Moldova putem să construim ceva frumos. Vreau să construim un fundament și după noi oamenii să se dezvolte mai departe.”
Discutând cu Leo, am ajuns la ideea că educarea publicului prin cultură este extrem de importantă pentru dezvoltarea societății. Materialele culturale ne fac să creștem ca oameni. Tocmai din acest motiv, în cadrul clubului de film de la Chișinău, Leo încearcă să aducă mai aproape arta queer și mesajele profunde din cinematografie.
„Tot ce nu este heteronormativ se include în queer. Nu există doar o istorie, nu există doar istoria bărbaților albi heterosexuali, există și alte istorii ale oamenilor care sunt de rase, orientări sexuale și identități sexuale diverse. Cultura queer vorbește despre diversitate. Suntem diverși, trebuie să ne respectăm unii pe alții și putem învăța unii de la alții prin artă.”
Leo Zbancă a povestit că, pe lângă activism, dorește să facă scenarii, filme și să se dezvolte în domeniul comunicării în Republica Moldova. Este ghidat de optimism și îndeamnă specialiștii din străinătate să facă alegeri care vor contribui la rezultate de lungă durată pentru țara noastră.
„Dacă doriți să schimbați ceva în țară, aș recomanda să luați tot ce e mai bun din străinătate, tot bagajul de cunoștințe și să veniți aici, deoarece Republica Moldova este un teren de joacă foarte interesant, unde vă puteți lăsa amprenta în istorie. Țara nu este în stagnare, se dezvoltă și împreună putem să o aducem departe. Se întâmplă multe lucruri, avem puțină concurență și este loc pentru orice idee. Având experiența din diferite țări ale Europei, eu știu ce înseamnă concurență. Oamenii care trăiesc doar pentru plăcerea de moment nu vor putea să revină în țară și să construiască ceva, pentru că rezultatul nu va fi obținut astăzi sau mâine.”
Leo Zbancă are încredere în faptul că o țară mică poate atinge un nivel înalt de dezvoltare, iar prin intermediul ideilor creative putem construi o societate avansată.
Interviul cu Leo Zbancă a fost realizat în cadrul Moldova Brain Gain – o campanie educațională lansată de #diez și de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova. În cea de a doua ediție, vă prezentăm istoriile mai multor tineri și tinere care au studiat peste hotare, dar care s-au întors să profeseze și să schimbe lucrurile acasă.
De asemenea, în cadrul campaniei, am lansat și un concurs de internshipuri pentru studenți și studente, dar și pentru absolvenți (absolvente) ai (ale) universităților din Regatul Țărilor de Jos. Prin campania Moldova Brain Gain, #diez și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova își doresc să reconecteze studenții și studentele care-și fac studiile peste hotare cu potențialul și oportunitățile de acasă, încurajându-i/încurajându-le astfel să revină după studii pentru a implementa bunele practici învățate peste hotare, contribuind astfel la schimbări pozitive acasă.
