Autoritățile găgăuze neagă veridicitatea rezoluției apărute ieri în mediul online

gagauzia
Foto: gagauznews.md

Vicepreședintele Adunării Populare a UTA Găgăuzia, Alexandru Tarnavschi, într-o postare pe contul său de Telegram, a declarat că textul rezoluției întrunirii din data de 27 mai nu a fost încă aprobat.

„În spațiul informativ au fost publicate o serie de articole care conțin informații că la viitorul Congres al reprezentanților poporului găgăuz de toate nivelurile, care va avea loc pe 27 mai 2023, va fi examinat un document în care se va menționa că, în cazul în care autoritățile publice centrale vor ignora cerințele legale (implementarea integrală a prevederilor Legii cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei), autoritățile autonomiei vor putea organiza un referendum privind viitorul Găgăuziei.

În calitate de participant direct în comitetul de organizare al acestui eveniment, vreau să informez publicul și să fac apel către mass-media: Versiunea finală a textului proiectului de rezoluție a acestui Congres încă nu a fost aprobată sau publicată”, a menționat Tarnavschi.

De asemenea, Tarnavschi a menționat că „este important ca jurnaliștii care publică informații neverificate din surse anonime, folosind foi de hârtie cu text fotografiat pe telefonul mobil, fără semnătură, data întocmirii și alte date, să respecte etica profesională jurnalistică și să nu manipuleze opinia publică”.


Amintim că, în data de 25 mai, în spațiul online a apărut informația că autoritățile din Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia ar fi întocmit o listă cu solicitări pentru președinta Republicii Moldova, Parlamentul și Guvernul de la Chișinău care ar urma să fie adoptată în data de 27 mai.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente