Noua ședință va avea loc în data de 17 iunie, începând cu ora 14.00 la Librăria din Centru din municipiul Chișinău, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 126. Cartea pe care o vom dezbate este „Legată cu funia de pământ”, scrisă de Lorina Bălteanu.
„O mare surpriză acest roman al poetei Lorina Bălteanu! O lume întreagă încape în el, după cum o lume întreagă într-un sătuc: zeci de personaje, de povești, de întâmplări. Totul văzut prin ochii unei fetițe care crește cu gândul că vrea să plece departe de locul în care s-a născut, simțindu-se legată de el cum i se pare că e prinsă și luna, cu o funie (invizibilă), de pământ. O fetiță/fată cu dor de ducă și cu un puternic sentiment al neapartenenței, Străină, dar cu o uriașă tandrețe pentru acest sat pe care se pregătește să-l lase, cândva, în urmă. De aici și stranietatea percepțiilor ei, sensibilitatea față de tot ce e frumusețe, dar și față de ce e dureros, uneori până la oroare” – Simona Popescu.
Pentru a vă trezi și mai mult curiozitatea, inserăm mai jos fragment din roman.
Țipătul a fost scurt. După gustul strepezit din gură și durerea din gingii, am înțeles că EU am strigat. De frică. Mai întâi, m-a plesnit peste pleoapele închise lumina cu aripile sale de porumbel. Era un altfel de întuneric. Alb. Celălalt, cu care mă deprinsesem, era simplu și uniform, pluteam în el fără să-mi pese dacă am ochii închiși sau deschiși. Albul era cu totul altfel. Vâscos și cu marginile zdrențuite. Pentru o clipă, am ezitat. Pleoapele mi- au tresărit și prin gardul de gene am întrezărit lumea, înmuiată în var. Să ridic sau nu pleoapele? Să mă întorc? Ezitarea mea a durat până când mâna de clește a moașei, vânjoasă, m-a tras de ceafă în jos. Nu m-am împotrivit. Ba chiar mi-am luat avânt, sprijinindu-mă de ceva rotund ca o minge și-am lunecat lin pe masa de metal într-o băltoacă de sânge. Cald și lipicios, ca oceanul de unde ieșisem. Mama. O cunoșteam doar pe dinăuntru. Crescusem amândouă la un loc. Un tot întreg. A aflat despre mine când m-am răsucit pentru întâia oară, să-mi dezmorțesc picioarele. I-am provocat greață și a încercat să mă vomite. În câteva rânduri corpul ei s-a zbătut în spasme, nemulțumit că exist. Nu mă voia. Babele din sat i-au zis că nu-i frumos să mai faci copii la vârsta asta. Și mama ei a rugat-o, în ziua când se mărita, să nu facă mulți copii. Fiecare copil, zicea, ia câte o bucată din tine și, într-o bună zi, rămân din tine doar resturi. Iar copilul pe care îl naști nici nu e întru totul al tău. Jumătate e și al bărbatului, cu care l-ai zămislit. Eu eram deja înăuntru și nu mai puteam să dispar. Jumătate a tatei, jumătate a ei…
Aș fi vrut să-i văd fața. Să știu dacă-i semăn. Dar era de cealaltă parte a lumii. Picioarele ei îndoite din genunchi tremurau în ceață și nu mă lăsau să o văd. Două vârfuri goale de deal și o vale plină de sânge, în care pluteam. Ca un aisberg mic și zbârcit. Și ea, ca un continent, de care mă desprinsesem.
Cartea poate fi procurată la Cartier, Cărturești sau Librarius.
De asemenea, pentru a nu pierde nicio noutate referitoare la următoarele ședințe, te invităm să te înscrii în acest grup de Facebook.
În data de 13 mai la Librăria din Centru s-a desfășurat a patra ședință a Clubului de carte #diez și al Librăriilor Cartier. Cartea despre care am discutat a fost romanul „Dezrădăcinare”, scris de Sașa Zare.
Vă lăsăm mai jos câteva fotografii de la eveniment.
