Inspectoratul General al Poliției informează că la Adunarea Națională „Moldova Europeană” au participat între 75 000 și 80 000 de persoane, numărul exact nefiind stabilit din cauza fluxului continuu.
Potrivit Poliției Republicii Moldova, în cadrul manifestației nu a fost înregistrat niciun incident și niciun caz de perturbare a ordinii publice.
Pe 10 aprilie 2023, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut un briefing de presă prin intermediul căruia a îndemnat toți cetățenii să participe pe 21 mai 2023 la Adunarea Națională „Moldova Europeană”. În cadrul declarațiilor, șefa statului a lansat inițiativa de a convoca la Chișinău o Adunare Națională a cetățenilor, în care vom spune lumii că suntem europeni și că aceasta e calea aleasă de noi.
Aici găsiți mai multe informații cu privire la eveniment, iar în acest articol puteți urmări cum se desfășoară acesta.
Fotografii de la eveniment găsiți aici.
Menționăm că în cadrul Adunării Naționale a fost votată o rezoluție prin care cetățenii țării noastre și-au afirmat aspirația Republicii Moldova de a deveni stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.
Concomitent cu Adunarea Națională „Moldova Europeană” din capitală, la Orhei se desfășoară un miting în susținerea referendumului privind vectorul extern al Moldovei. Acesta a fost organizat la inițiativa Partidului Politic „ȘOR”.