De Ziua Internațională Împotriva Homofobiei, steagul curcubeu a fost afișat pe clădirea Delegației UE

347427524_918807072564175_824681023291289171_n
Foto:European Union in the Republic of Moldova

Ziua internațională împotriva homofobiei, bifobiei și transfobiei, abreviată IDAHOT (International Day Against Homophobia and Transphobia) este sărbătorită în fiecare an pe 17 mai și are ca scop aducerea în atenție a abuzurilor asupra comunității LGBTQ+, a încălcărilor drepturilor LGBTQ+, dar și stimularea interesului în activități de promovare a drepturilor LGBTQ+ pe întreg mapamondul.

Cu această ocazie, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a arborat steagul curcubeu pe clădirea sa, totodată, venind cu un mesaj pe pagina de Facebook a acesteia.

„Astăzi, când sărbătorim Ziua Internațională Împotriva Homofobiei, Bifobiei și Transfobiei, steagul curcubeu este afișat pe clădirea Delegației UE în Republica Moldova. Această zi importantă marchează căutarea acceptării sociale și egalității persoanelor LGBTIQ+ din întreaga lume, inclusiv Moldova. Deoarece încă mai există discriminare și mai sunt înregistrate atacuri împotriva persoanelor LGBTIQ+, putem spune că mai este un drum lung de parcurs către acceptarea socială deplină și egalitate. Uniunea Europeană sprijină Moldova în eforturile ei de a avea o societate diversă și deschisă, în care drepturile persoanelor LGBTQ+ sunt pe deplin protejate”, a scris într-o postare pe Facebook Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.


În acest an, Centrul de Informații GENDERDOC-M a anunțat că cea de-a XXII-a ediție a Festivalului comunității LGBT+ din Moldova – „Moldova Pride” – se va desfășura în perioada 12-18 iunie. Activitatea se va încheia, conform tradiției, cu Marșul Pride.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente