Organizația Studenţilor Basarabeni (OSB) din Bucureşti va desfășura, în data de 21 mai, la ora 11.00, un eveniment similar cu Adunarea Națională „Moldova Europeană” de la Chișinău. Evenimentul va avea loc în fața ambasadei Republicii Moldova la București. Adunarea are drept scop exprimarea aspirațiile europene și susținerea parcursului Republicii Moldova în procesul de aderare la UE.
În contextul Adunării Naționale „Moldova Europeană” care se va desfășura pe 21 mai la Chișinău, tinerii basarabeni din București își vor exprima cu interes viziunea, în fața ambasadei de la București, privind eforturile de integrare europeană.
OSB București invită, astfel, toți cetățenii moldoveni de pe teritoriul României să se alăture demersului din 21 mai, în fața misiunii diplomatice din București. „Suntem fermi convinși că Republica Moldova și cetățenii acesteia merită să facă parte din marea familie europeană”, se arată într-un comunicat emis de către organizație.
Organizația Studenților Basarabeni din București este o asociație neguvernamentală, non-profit și neafiliată politic, fondată în anul 2005 ca grup de iniţiativă. Studenţii şi elevii basarabeni din Bucureşti s-au solidarizat într-o formă organizată pentru a activa mai eficient. Scopul organizației este de a educa studenţii şi elevii basarabeni în spiritul unităţii naţionale şi promovarea în rândurile lor a ideilor proeuropene.