Astăzi este a 446-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.
🟣 Forțele armate ale Regatului Norvegiei intenționează să instruiască aproximativ 3 200 de militari ucraineni pe parcursul anului 2023. Potrivit Statului Major General al Forțelor Armate ucrainene, exercițiile vor avea loc atât în Norvegia, cât și în străinătate.
🟣 Șase persoane au decedat și altele trei au fost rănite în ultima zi în urma bombardamentelor din regiunea Herson. Despre aceasta a raportat șeful Administrației militare regionale Herson, Oleksandr Prokudin.
🟣 Două persoane au decedat în urma bombardamentelor de artilerie din satul Starița, raionul Ciuhuiv. Acest lucru a fost raportat de șeful Administrației militare regionale Harkiv, Oleh Sânehubov.
🟣 Marea Britanie va oferi Ucrainei sute de noi drone de atac a căror rază de acțiune este de peste 200 km. Anunțul a fost făcut de guvernul britanic după ce președintele ucrainean Volodâmâr Zelenski a ajuns la Londra, scrie The Guardian.
🟣 Mai mult de 20 de polițiști din Mariupol îi ajută pe militarii ruși să „filtreze” civilii și să depisteze cetățenii proucraineni. Acest lucru a fost raportat pe Telegram de către Biroul procurorului general.
🟣 În această dimineață, rușii au atacat cu rachete Avdiivka, regiunea Donețk, lovind un spital și provocând moartea a patru persoane. Despre aceasta a comunicat șeful administrației militare regionale, Pavlo Kârâlenko.
🟣 La o frizerie din orașul Luhansk, ocupat de către armata rusă, a avut loc o explozie. Drept urmare, o persoană a decedat, iar altele șapte au fost rănite, printre care și ministrul interimar de interne al Republicii Populare Luhansk, Igor Kornet. Despre aceasta a scris agenția de știri TASS, citând serviciile de urgență din regiune.
Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici.