Mădălina Lungu este o tânără interpretă din Republica Moldova care a reușit să câștige Grand Prix la prestigiosul concurs Sanremo Junior din Italia, transmite Moldova 1.
„Sanremo Junior este concursul la care Moldova a scris istorie! Pentru prima oară țara noastră a câștigat Grand Prix la această competiție”, a menționat pe Facebook Rodica Roșioru, profesoara Mădălinei.
La fel, potrivit ei, succesul tinerei de 13 ani derivă din talent, perseverență, munca în comun, străduință, efort, sacrificiu și susținerea părinților. Astfel, Mădălina Lungu a reușit să convingă juriul că este cea mai bună dintre cei 20 de concurenți ajunși în etapa finală, a precizat Rodica Roșioru.
În etapa finală, în acompaniament de orchestră, Mădălina Lungu a interpretat piesa „După noapte vine zi”, cu care, în anul 1970, Angela Similea a obținut locul doi la Cerbul de Aur de la Brașov.
Mai jos vedeți cum a interpretat tânăra piesa sa pe marea scenă.
În continuare vedeți cum au fost anunțați câștigătorii.