În această vară, revine Chișinău Maker Faire – cel mai mare festival tehnologic din Republica Moldova, iar organizatorii sunt în căutare activă de makeri, inventatori, oameni pasionați de tehnologii, dacă e să rezumăm se caută creatori de tot felul.
Așadar, dacă ești maker(ă) și ai vrea să te promovezi în cadrul acestui festival, o poți face foarte simplu, completând acest formular. Persoanele care nu au intenția să vândă produse, ci vor doar să se promoveze nu vor achita nicio taxă de participare. În cazul în care vrei să vinzi produsele tale în timpul evenimentului vei achita o sumă simbolică în valoare de 200 de lei.
Chișinău Maker Faire este cel mai mare festival tehnologic din Republica Moldova și se află la a treia ediție. Evenimentul se va desfășura pe 10 iunie pe teritoriul Tekwill și FabLab, cu adresa str. Studenților 9/11, între orele 10.00 și 22.00.
Festivalul este destinat atât copiilor cât și adulților, oferind oportunitatea de a învăța și a experimenta tehnologii create de makerii din Moldova. Fiecare vizitator se va simți maker, având posibilitatea să participe la workshop-urile organizate și să participe la tombola cu premii.
Festivalul va fi împărțit în câteva zone reprezentative: Zona de expoziție, prezentări, workshop-uri, Virtual Reality și Gaming, Târg de Cariere, Food Corner, Welcoming, Entertainment, iar vizitatorii vor putea vizita fiecare dintre aceste zone!
Participarea la Chișinău Maker Faire 2023 este gratuită și deschisă pentru toți cei pasionați de tehnologii.
Festivalul este organizat de Clubul Tinerilor Makeri(ATIC), în parteneriat cu Atelier 99, FabLab Chișinău, Microlab, Tekwill, ACEM cu suportul financiar al Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED) și reprezentanți din sectorul privat, partener media al evenimentului: Diez.