UPSC a semnat un acord de constituire a unui consorțiu cu scopul de a învăța limba română minoritățile naționale și populația adultă

2.-1-768×385

În premieră, la nivel național, a fost constituit un consorțiu între mediul academic UPSC, USM și USARB și centrele educaționale ANTEM, PRODIDACTICA, CLR, al cărui scop este de a participa la implementarea Programului național de învățare a limbii române de către minoritățile naționale și populația adultă, pentru anii 2023-2025.

Acordul de constituire și funcționare a consorțiului a fost semnat la data de 25 aprilie 2023, de către rectora Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Alexandra Barbăneagră, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, rectora Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Natalia Gașițoi, directoarea Asociației Naționale a Trainerilor Europeni din Republica Moldova, Lucia Cucu, directoarea executivă a Centrului Educațional Pro Didactica, Rima Bezede și reprezentanții Casei Limbii Române „Nichita Stănescu”.

Astfel, instituțiile semnatare se angajează de comun să organizeze cursuri de învățare a limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv populația adultă; să dezvolte programe de educație lingvistică în limba română ca limbă nematernă, să elaboreze suporturi de curs pentru învățarea limbii române în baza Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi și a unor materiale didactice (fișe didactice (tematice) și caiet de exerciții etc.), pe domenii de activitate; să realizeze schimbul de experiență și bune practici privind metodologia de educație lingvistică a adulților și să organizeze în comun sesiuni de formare continuă pentru formatorii/trainerii de educație lingvistică a persoanelor adulte etc.

Rectorul USM, Igor Șarov a salutat deschiderea părților semnatare de a se implica în conceptualizarea Programului de învățare a limbii române de către minoritățile naționale din Republica Moldova și și-a exprimat speranța că acest Consorțiu va deveni exemplu de urmat și în alte domenii de interes național.

La rândul său, rectora Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Alexandra Barbăneagră, a menționat că rolul instituțiilor de învățământ superior în procesul național de învățarea a limbii române este unul de necontestat, iar experiența cadrelor universitare și expertiza partenerilor vor asigura elaborarea unor instrumente calitative pentru predarea limbii române și organizarea cu succes a cursurilor de învățare a limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv populația adultă.

Rectora Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Natalia Gașițoi, a exprimat convingerea că acest Consorțiu, creat în scopul de a elabora materiale și resurse educaționale, de a promova și susține studiul limbii române, va oferi posibilitatea celor interesați de a învăța limba română. Participarea în acest Consorțiu este o oportunitate pentru Universitatea noastră de a contribui la promovarea valorilor naționale și susținerea învățării limbii române de către adulți.

Rima Bezede, directoarea executivă a C.E. PRO DIDACTICA, a reconfirmat angajamentul Centrului în procesul de educație a adulților, inclusiv, prin participare la implementarea programului sus-numit, evidențiind, în același timp valoarea și importanța unui asemenea parteneriat extins.

Reprezentanții instituțiilor semnatare, de asemenea, și-au exprimat încrederea că prin coagularea eforturilor comune va fi realizat scopul Programului național de  învățare a limbii române de către minoritățile naționale și populația adultă, pentru anii 2023-2025, în vederea consolidării coeziunii sociale, prin promovarea dialogului intercultural și facilitarea procesului de integrare socioprofesională a  minorităților naționale în Republica Moldova.

Pentru mai multe detalii despre evenimentele și anunțurile din cadrul UPSC, puteți accesa acest website.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UPSC. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente