Spectacolul „Figuranta” a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București se află în turneu la Chișinău. Spectacolul va fi jucat pe scena Teatrului Fără Nume vineri, 28 aprilie, ora 19.00. Intrarea este liberă.
Despre spectacol: „Figuranta“, de Andreas Petrescu, este un text emoționant, regizat şi jucat de Tania Popa, prezintă povestea tragi-comică a Aniei, o actriță aspirantă, a cărei viață se împarte între încercarea disperată de a-și face o carieră în teatru și neîmplinirile din viața personală.
„Un spectacol despre viață, traume, neîmpliniri și speranțe. Un text bine croit și o interpretare cu nuanțele cotidianului pe care vrea să îl întrupeze. Maturitatea artistică a Taniei Popa face ca întâlnirea cu textul lui Andreas Petrescu să transforme scena într-un puzzle de emoții și întrebări despre chinurile (ne)știute ale creației”, spune Simona Ioniță, Agenția de Carte.
„Tania Popa, actriță consacrată a teatrului bucureștean, este acum doar o actriță aspirantă, a cărei viață se împarte între încercarea disperată de a-și face o carieră în teatru și neîmplinirile din viața personală. Un spectacol despre condiția actorului. Un curcubeu fără culori, din care Tania Popa se luptă cu disperare să compună și să recompună lumina din povestea tragi-comică a Aniei, într-un mic laborator alb / negru, un decor minimalist și doar câteva obiecte de recuzită al vieții ei de actriță, în cabina ei de machiaj și de repetiții pentru viețile care speră că urmează să le trăiască… O confesiune succintă făcută spectatorului despre cum se construiește fiecare personaj pe care îl vede pe scenă, dar mai ales despre ce se întâmplă cu el până la următoarea reprezentație. Figuranta e genul ăla de spectacol simplu, curat, ca un gând de toamnă care se desprinde din arborele emoțiilor unui sfârșit ca toate celelalte sfârșituri și coboară încet, legănat, pe pământ”, menționează Luciana Antofi, Blog.
Durata spectacolului: 70 de minute
Regie și rol principal: Tania Popa
Regia tehnică: Laurențiu Andronescu, Adrian Ionescu
Muzica originală: Liviu Elekes
Rezervările le puteți face la numărul de telefon: 078509050
Spectacolul este susținut de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.