Două persoane au decedat în urma bombardamentelor din regiunea Zaporijjea. Cele mai importante evenimente din a 421-a zi de război

unian
Foto:UNIAN

Astăzi este a 421-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.

🟣 Un bărbat în vârstă de 48 de ani din regiunea Hmelnâțkâi a fost condamnat la patru ani de închisoare, din cauză că nu s-a prezentat la centrul de recrutare, deși a fost declarat apt pentru serviciu.

Potrivit Procuraturii regionale Hmelnâțkâi, bărbatul a primit o citație în iulie 2022. Apoi, acesta a fost supus unui control medical militar, fiind declarat apt pentru serviciu, însă a refuzat să se prezinte la centrul de recrutare din regiune.

🟣 Autoritățile elvețiene au anunțat impunerea de sancțiuni împotriva grupului militar rus „Wagner” și a agenției de știri RIA FAN, afiliată grupului. Acest lucru a fost comunicat de către Departamentul federal elvețian pentru Economie, Educație și Cercetare.

„Organizația servește drept instrument al războiului hibrid rusesc. Deși natura sa juridică este neclară, aceasta face parte dintr-o rețea complexă de companii globale (care operează într-o serie de sectoare, inclusiv aviație, securitate, tehnologie, comerț cu mărfuri, servicii financiare și activități de influență) care sunt legate între ele prin structuri de proprietate și rețele logistice care se suprapun”, scrie Consiliul Federal din Elveția.

🟣 Două persoane au decedat și încă una a fost rănită în urma bombardamentelor din regiunea Zaporijjea. Despre aceasta a declarat șeful Administrației militare regionale Zaporijjea, Iuri Malașko.

🟣 O tânără în vârstă de 25 de ani a murit în regiunea Cernihiv în urma bombardamentelor efectuate de militarii ruși în zonele de frontieră. Potrivit UNIAN, acest lucru a fost raportat de Procuratura regională.

🟣 Ambasada Rusiei din Elveția a amenințat un jurnalist local din cauză că a realizat un reportaj despre Melitopol.

Ministerul elvețian de Externe l-a convocat pe ambasadorul rus Serghei Garmonin pentru a protesta împotriva acestuia.

„Ambasada Federației Ruse la Berna l-a amenințat pe jurnalistul NZZ cu acțiuni în justiție în Rusia pentru reportajul său. O astfel de acțiune este inacceptabilă și vom comunica fără echivoc acest lucru ambasadorului rus”, a declarat Ministerul elvețian de Externe.


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente