Astăzi este a 420-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.
🟣 Armata rusă a bombardat un parc de autobuze din orașul Herson. Nicio persoană nu a avut de suferit. Despre acest lucru a anunțat șeful Administrației militare regionale (AMR) Herson, Oleksandr Prokudin.
🟣 Președintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, a vizitat o secțiune a frontierei ucrainene cu Belarus și Polonia. Despre acest lucru a relatat Zelenski. „Volân. Frontiera Ucrainei cu Belarus și Polonia. Sunt onorat să mă aflu astăzi aici, să le mulțumesc polițiștilor noștri de frontieră, pentru că protejează frontiera de stat. Pentru protecția statului nostru în Bahmut. Știu cât de greu ați stat acolo, ați ținut Bahmut”, a spus acesta.
🟣 Situația de securitate din regiunea Herson rămâne a fi foarte dificilă. Doi locuitori ai regiunii au fost răniți într-un centru regional în urma bombardamentelor. Despre acest lucru a anunțat prim-vicepreședintele Consiliului regional Herson în cadrul unui briefing. „Situația de securitate rămâne foarte dificilă. Putem observa că intensitatea bombardamentelor a crescut în ultimele zile. Am avut 79 de bombardamente înregistrate pe întreg teritoriul nostru în ultimele 24 de ore. Armata rusă a folosit aproximativ 300 de muniții”, a declarat acesta.
🟣 Spania intenționează să întărească forțele armate ucrainene cu un nou lot de tancuri Leopard 2. Acesta va fi livrat până la sfârșitul lunii aprilie. Potrivit CNN, este vorba despre șase vehicule de luptă, care au ajuns deja în portul orașului Santander din nordul Spaniei.
🟣 În urma atacului aerian de ieri, 18 aprilie, din orașul Vovceansk, regiunea Harkiv, salvatorii au recuperat cadavrele unui bărbat și ale unei femei de sub dărâmături. Șeful AMR Harkiv, Oleh Sânehubov, a declarat că: „În timpul operațiunilor de căutare și de salvare de la locul atacului aerian din orașul Volceansk, au fost găsite cadavrele a doi civili, un bărbat de 50 de ani și o femeie de 44 de ani”.
🟣 Noaptea trecută, armata rusă a atacat regiunea Odesa cu drone de tip Shahed-136, lovind o instalație de infrastructură. Despre acest fapt a anunțat Administrația raională de stat Odesa.
Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!