Premieră în medicina publică din Moldova. A fost efectuată procedura endovasculară minim invazivă

AdobeStock_58842712-1024×683-1
Foto:Spitalul Raional Cahul

Pentru prima dată, medicii din cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” au aplicat procedura modernă minim invazivă TEVAR – repararea endovasculară a anevrismului de aortă toracică. În comparație cu metoda clasică, procedura minim invazivă TEVAR implică riscuri minime de complicații, iar pacienții se recuperează mult mai rapid.

Cu ajutorul acestei metode a fost tratat de anevrism gigant de aortă un pacient de 53 de ani.

Diagnosticul a fost stabilit în baza unor investigații imagistice, după ce bărbatul s-a adresat la spital cu dureri în piept și de spate, inclusiv dificultăți de respirație. Anevrismul reprezintă o dilatare a aortei, din cauza căreia vasul se poate rupe și duce la hemoragie, fiind pusă în pericol viața persoanelor.

Pentru a nu permite spargerea aortei medicii au efectuat intervenția TEVAR, care constă în implantarea unui dispozitiv sub formă de tub, numit grefă stent, în zona slăbită a aortei pentru a devia fluxul de sânge dinspre aceasta. Până acum, în instituția medicală astfel de cazuri erau tratate prin deschiderea cutiei toracice.

În comparație cu metoda clasică, procedura minim invazivă TEVAR implică riscuri minime de complicații, iar pacienții se recuperează mult mai rapid. Pacientul a fost externat, starea lui fiind satisfăcătoare.

Echipa care a realizat intervenția este compusă din chirurgii vasculari Sorin Barat și Ștefan Manica, radiologul intervenționist Ilona Cucu, anesteziologul Andrei Ciocârlan, asistentele din blocul operator Angela Cojușneanu și Elena Naforniță.

Sursă: Ministerul Sănătății al Republicii Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente