Noua ședință va avea loc în data de 13 mai, începând cu ora 14.00 la Librăria din Centru din municipiul Chișinău, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 126. Cartea pe care o vom dezbate este „Dezrădăcinare”, scrisă de Sașa Zare.
„Sașa Zare a scris o superbă carte-matrioșca, unde fiecare întâlnire cu un alt miez al poveștii devine o experiență transformatoare. Dezrădăcinare este, în același timp și pe rând: roman al scrierii unui roman, roman al căutărilor și al vindecărilor sinelui, roman al formării unei tinere queer, Sașa, al peregrinărilor ei prin Republica Moldova și prin România, roman al iubirii și al prieteniilor calde. Foarte important, Dezrădăcinare este și una dintre acele povești rare, care arată travaliul descoperirii unui limbaj adaptat pentru sine, capabil să exprime, fără să trădeze, experiențe esențiale, oricât de neasemănătoare, oricât de dureroase. Rar am citit o carte în care încercări dure, anihilante aproape, să fie constant mângâiate de balsamul înțelegerii și al speranței. Dezrădăcinare, cu energia ei flamboaiantă, extravagantă și nesupusă, cu astfel de efecte operează.” (Alina Purcaru)
„Cartea aceasta curajoasă are un potențial infinit de extindere. Ea aruncă neconvențional, atât în aer, cât și în text, ba prin Sașa-personaja, ba prin Sașa-autoarea, toate ingredientele: feminitate, queerness, raport de putere patrilocal și migrație, vocație, relație – cu scrisul, cu literatura, cu limba și limbajul, dar și cu familia; în special cu mama.” (Raluca Nagy)
Pentru a vă trezi și mai mult curiozitatea, inserăm mai jos fragment din roman.
Mama pleca dimineața foarte devreme și toată ziua lucra, tata nu voia să aibă de-a fac, așa că mie îmi revenea postul de gazdă pentru tanti Liuba. Ea venea pe la nouă, zece, unsprezece, când se trezea. Îi scoteam micul dejun și o cană de vin, stăteam o oră cu ea la masă, nu se grăbea nicăieri. Apoi, cu puțin noroc, pe la doisprezece mergea în grădină și se apuca de prășit. Tata dacă se nimerea în ogradă, atunci scuipa într-o parte și mormăia «asta nu-i munca mea, îi bătaie de joc, cine se apucă la ora asta, amuș într-un ceas se oprește, că-i soarele sus, c-o obosit, bătaie de joc, ne râde satul. Da’ dacă nu te poți înțelege cu femeia (mama), treaba ei.»
Eu o urmam pe tanti Liuba în grădină și stăteam lângă ea cât dădea cu sapa. Îmi spunea povești despre viața de apoi. Mă nemulțumea când se oprea și începeam mai în joacă, mai în serios, să dau cu picioarele de pământ.
«Nu te opri tanti Liuba, mai vreau.
Mi s-o cam uscat în gât, tre’ să-mi aduci un păhăruț de vin ca să-ți zic mai departe.
Aduc!
Da’ vezi s’ nu te vadă tactu, că mă dușmănește după.»
Fugeam în beci, mă întorceam cu păhăruțul de vin și o găseam așezată sub cireș.
«Tare-am mai obosit.»
Sub cireșul nostru cu cireșe albe, amare și rare, din care mama făcea doar câteva borcane de dulceață că numai pentru atâtea ajungeau fructele, sub cireșul care în următorii ani s-a uscat de tot și am rămas fără nici un borcan, tanti Liuba îmi spunea despre iad. Avea un mod foarte angajant în care povestea iadul. Și știa, de la Cel Rău totul știa, mi-a și zis, avea linie directă, nu era doar așa o poveste inventată de oameni și scrisă în cărți. Biblia fusese scrisă de sfinții lui Dumnezeu, zicea, așa că, iadul din Biblie era cel din imaginația lor.
Cartea poate fi procurată la Librăria din Centru (bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 126).
Dacă îți dorești să participi la a două ședință a clubului de lectură, nu ezita să completezi acest formular.
De asemenea, pentru a nu pierde nici o noutate referitoare la următoarele ședințe, te invităm să te înscrii în acest grup de Facebook.
Sâmbăta trecută, 8 aprilie, la Librăria din Centru, s-a desfășurat a treia ședință a Clubului de carte #diez și al Librăriilor Cartier. Cartea despre care am discutat a fost romanul „Grădina de sticlă”, scrisă de Tatiana Țîbuleac.
„Am avut parte de cititoare și de cititori de toate vârstele la discuția pe marginea romanului, în cadrul clubului de carte Librăriile Cartier-Diez. Mulți dintre noi au fost rezidenți ai sectorului Botanica, cel mai rusificat din Chișinău, unde are loc acțiunea cărții; doar că am crescut/locuit acolo în diferite perioade: în anii 70, în anii 80, ca în roman, în anii 90 și chiar în anii 2000. Între altele, am remarcat că blocurile sovietice au acele băncuțe din mijlocul curții care încurajează formarea unei comunități, în timp ce blocurile noi au doar parcări și terenuri de joacă pentru copii – deci toată socializarea adulților e a părinților sau bonelor în jurul celor mici. […]
S-a discutat mult despre cât de comune sunt alcoolismul și violența domestică în țara noastră. Despre cum era văzută școala ca lift social în perioada sovietică și cum e desconsiderată de mulți astăzi. Despre experiențele de a învăța în România și exotizarea basarabenilor și a cunoașterii limbii ruse în România – fără să se țină cont de costul acestei cunoașteri. Despre ce înseamnă să îți ratezi viața, să ți-o dedici altora sau să ajungi acolo unde ți-ai propus. Despre rezistență. Despre forța cu care literatura Tatianei Țîbuleac a atras oameni care n-au mai citit demult – inclusiv printre cei prezenți la discuție – cu fața spre literatură”, a scris moderatoarea clubului, Paula Erizanu, pe pagina sa de Facebook.
Vă lăsăm mai jos câteva fotografii de la eveniment.
