În contextul tradiției de aprindere a rugurilor în noaptea de Paște, Agenția de Mediu vine cu câteva atenționări pentru persoanele care vor să ardă anvelope. Potrivit autorității, fumul degajat prin arderea anvelopelor prezinta un real pericol pentru starea mediului și asupra sănătății oamenilor.
La arderea anvelopelor, în atmosferă sunt emanate zeci de substanţe chimice periculoase, cancerigene, care pot fi dispersate la distanţe foarte mari. De asemenea, poate provoca incendii, dacă aceasta se întâmplă în preajma spațiilor de locuit sau a celor forestiere.
Agenția atenționează că persoanele care vor organiza ruguri din anvelope în noaptea de Paşte, conform prevederilor art. 149 al Codului Contravențional, poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanţi ce au cauzat prejudicii, dacă această acțiune nu constituie infracțiune, riscă amendă de la 24 la 36 de unităţi convenţionale (de la 1 200 la 1 800 lei) aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 210 la 300 de unităţi convenţionale (de la 10 500 la 15 000 de lei) aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, a dreptului de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.
La data de 23 martie 2023, a intrat în vigoare Regulamentul privind gestionarea anvelopelor uzate, care stabilește cerințele privind colectarea, reutilizarea, refolosirea ca atare, reșaparea, precum și valorificarea energetică și/sau reciclarea anvelopelor uzate.
Totodată, Regulamentul prevede și faptul că cetățenii care dețin anvelope uzate sunt obligați să nu le arunce la întâmplare sau să le ardă, ci să le returneze operatorilor economici autorizați pentru colectarea acestor tipuri de deșeuri, care au obligația de a le prelua gratuit de la cetățeni.
Lista operatorilor economici autorizați pentru colectarea și tratarea deșeurilor de anvelope sunt:
# „Ecoelastic Lux” SRL (autorizat pentru colectare și tratare) – 079 581 858, 060 255 552;
# „Moldrec Group” SRL (autorizat pentru colectare) – 079 708 821;
# „Ispan Lux” SRL (autorizat pentru colectare și tratare) – 029424018.
În cazul producerii unor incendii, apelați de urgență Serviciul 112, informați primăriile și Inspectoratul pentru Protecția Mediului din regiunea afectată.