Directorul general ASD și prorectorul digitalizare UTM au fost în vizită la Asociația Mondială de Drumuri PIARC

1

Fiind într-o vizită de lucru în Paris, Franța, pe subiecte de Digitalizare a Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), dar și creșterii competențelor viitorilor absolvenți (drumari) ai Universității Tehnice a Moldovei (UTM), în scopul alinierii acestora la cerințele pieței muncii, ASD și UTM, instituții reprezentate de către Sergiu Bejan – doctor, conf.univ., inginer, director general, și de către Dinu Țurcanu – prorector digitalizare, au vizitat Asociația Mondială de Drumuri PIARC, la invitația dlui Robin Sébille, secretar general adjunct PIARC.

În cadrul reuniunii, delegația moldavă a discutat cu înalții oficiali PIARC – Patrick Malléjacq, secretar general și Robin Sébille, secretar general adjunct PIARC, despre obiectivele principale de colaborare între părți. În același context, în cadrul acestei prime ședințe, au fost menționate subiectele strategice, importante pentru Republica Moldova, care sunt dezvoltate prin comitetele tehnice profesionale, ale Asociației, acestea fiind: Administrarea drumurilor, Mobilitatea, Siguranță și Sustenabilitate.

„Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” va împărtăși obiectivul comun al unui sistem de transport integrat, durabil și sigur. În cadrul PIARC, pe lângă beneficiul participării la comunitatea rutieră internațională vom avea acces la lucrările congresului, vor fi vizualizate și descărcate documentele cu privire la lucrările comitetelor care vor aduce schimb de experiență pe spectrul de probleme legate de drumuri și transport rutier, dar și fortificarea pregătirii viitorilor drumari în cadrul UTM”, a punctat dl Bejan Sergiu, în cadrul ședinței de lucru cu PIARC.

De asemenea, prorectorul UTM a mulțumit Conducerii PIARC pentru invitație, accentuând beneficiile aderării Republicii Moldova la Asociația Mondială de Drumuri, stipulată în Hotărârea Guvernului R.Moldova din a.c., printre acestea enumerând: cooperarea la nivel internațional pe subiecte legate de drumuri; participarea la comitetele tehnice și la grupurile de lucru; schimbul de experiență atât cu statele membre, cât și cu alți membri; posibilitatea de a găzdui evenimentele organizate de PIARC; acoperirea parțială a cheltuielilor de transport; acces la baza de date a asociației, care include: biblioteca online, rapoarte tehnice și manuale online, dicționar rutier (inclusiv în limba română ), dar și produse software, publicații în revista Route/Roads.

Menționăm, de asemenea, că la această ședință constructivă, a participat și doamna Alina Rotaru – secretară I, aspecte economice și comerciale din cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Republica Franceză.

Amintim că PIARC este o platformă internațională pentru schimbul de cunoștințe în domeniul infrastructurii rutiere și a practicilor folosite în dezvoltarea drumurilor într-un context de transport sustenabil integrat. Asociația este deschisă tuturor și în prezent are peste 120 de membri. Misiunile Asociației Mondiale a Drumurilor sunt: analiza și discuții asupra întregului spectru de probleme legate de transport, drumuri și transportul rutier; identificarea, dezvoltarea și diseminarea celor mai bune practici și oferirea unui acces mai bun la informații internaționale; dezvoltarea și promovarea instrumentelor eficiente de luare a deciziilor în domeniul infrastructurii rutiere.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente