Potrivit Serviciului Vamal al Republicii Moldova, fiecare persoană poate contribui la micșorarea timpului de traversare a frontierei de stat, prin respectarea prevederilor legale, declararea conformă a bunurilor transportate, precum și transportarea limitei permise cantitativ de bunuri. Astfel, în ajunul sărbătorilor pascale, instituția reamintește cetățenilor prevederile legale de traversare a frontierei vamale cu mărfuri și bunuri.
Primul material informativ se referă la regulile și condițiile de traversare a frontierei cu medicamente.
Medicamentele fac parte din categoria bunurilor de uz/consum personal şi se permite intrarea/ieșirea cu acestea în/din Republica Moldova doar în cazul în care cantitatea pe care o aveți în bagaje n-o depășește pe cea necesară pentru tratament pe perioada aflării în țara de destinație sau pe perioada călătoriei.
O altă condiție obligatorie este ca acestea să fie însoțite și de rețeta în baza căreia au fost eliberate sau de alte acte emise de către instituțiile medicale, unde să fie indicată denumirea medicamentelor, modul și durata de administrare.
În ceea ce privește medicamentele ce conțin substanțe psihotrope sau stupefiante, chiar dacă în alte țări acestea sunt vândute fără prescripție medicală, în Republica Moldova sunt eliberate doar pe bază de rețetă medicală. Astfel, potrivit legislației naționale, introducerea în țară a respectivelor substanțe este calificată drept contrabandă și poate fi pedepsită cu închisoare pe un termen de până la opt ani.
În acest sens, Serviciul Vamal al Republicii Moldova recomandă persoanelor care planifică să traverseze frontiera țării să facă rost de aceste medicamente doar în baza unei prescripții medicale, eliberate de medici specialiști.
Menționăm că din această categorie fac parte așa medicamente precum Modafinil, Alprazolam sau Tramadol.
Mai multe informații puteți afla apelând ofițerii Liniei de informare a Serviciului Vamal la numărul de telefon +373 22 78 88 88. De asemenea, prin intermediul unui mesaj expediat pe pagina de Facebook a Serviciului Vamal sau prin poșta electronică, la adresa [email protected].