Astăzi, 28 martie, un gimnaziu din comuna Gălești a fost redenumit în numele Anastasiei Dicescu, o artistă remarcabilă de operă în perioada interbelică și directoarea Conservatorului ,,Unirea” din Chișinău. Aceasta a mai fost și profesoară, născută la Gălești într-o familia exemplară a eminentului patriot și mareșal al nobilimii basarabene Pavel Dicescu, scrie Consiliul Raional Strășeni.
Potrivit autorităților din localitate, damilia Dicescu nu este doar o bogăţie a localităţii Găleşti, dar este și o bogăţie a întregii Basarabii. „Acest neam a dat naştere multor personalități marcante, astfel, locuitorii și elevii comunei sunt în drept să se mândrească cu această familie de elită, cei ce au fost preocupați în mod real de problemele economice și socioculturale ale băștinașilor și luptând curajos cu regimul țarist din Imperiul Rus”, au menționat aceștia.
La fel, inscripţia „Scoate-ne din întuneric la lumină” de pe cavoul familiei Dicescu din Găleşti este unul sugestiv și mai reprezintă mesajul romanului-cronică „Marele Nanu” sau „Stejarul Genealogic Dicescu” scris de Ion Anton. Acesta a fost prezent la evenimentul de inaugurare alături de strănepoata sa Anastasia și co-autoarea romanului – Manuela Popescu, cea care-și dorește să țină aprinsă flacăra memoriei.
Evenimentul a fost binecuvântat de un sobor din patru preoți, alături de arhimandritul Filaret Cuzmin, starețul Mănăstirii Căpriana, protopopul bisericilor din raionul Strășeni. Aceștia au inițiat o slujbă de sfințire și pomenire.

