Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Departamentul Alimentație și Nutriție din cadrul Facultății Tehnologia Alimentelor, Universitatea Tehnică a Moldovei a reunit oficiali, specialiști în domeniu, profesori și studenți ai UTM, dar și elevi ai Colegiului UTM, pentru a medita împreună asupra problemelor legate de resursele de apă și a subscrie la mesajul sărbătorii din acest an: „Fă schimbarea pe care tu ți-ai dori să o vezi în lume! Fiecare picătură și gest contează!”.
Rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan a salutat inițiativa Facultății Tehnologia Alimentelor de a marca această zi printr-un dialog la temă, pentru a contribui astfel la soluționarea unor probleme legate de mediu și schimbările climatice, în special de criza apei și a calității acesteia, de atitudinea și soluțiile pe care trebuie să le adoptăm pentru a preveni sau a atenua efectele negative asupra resursei de apă. Domnul rector a apreciat în mod deosebit prezența la eveniment a reprezentanților mediului de afaceri, subliniind că doar împreună putem dezbate și soluționa anumite probleme.
Audiența a salutat participarea la eveniment a prorectorului pentru studii, conf. univ., dr. Vladislav Reșitca, anterior decan al acestei facultăți, a prorectorului pentru digitalizare, Dinu Țurcanu, precum și a invitaților Arcadii Andronic, consultant superior, Direcția Politici în domeniului învățământului superior din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Grigore Stratulat, Secretar de Stat la Ministerul Mediului, precum și a reprezentanților mediului de afaceri, mulți dintre ei fiind absolvenți ai FTA-UTM, care au prezentat o gamă variată de produse și tehnologii eco-friendly și le-au vorbit studenților și elevilor despre importanța protejării resurselor naturale și a utilizării tehnologiilor prietenoase cu mediul.


Valeriu Grușevschi, în calitate de director comercial, și Diana Dărănuță, serviciul marketing, au reprezentat compania MGM, care de peste 30 de ani propune pe piața RM o gamă variată de echipamente și utilaje pentru întreprinderile comerciale și din domeniul industriei alimentare. Petru Morari de la SRL Ilema Terra Mereni este producător autohton de verdețuri şi legume, dar și un aprig adept al principiilor ecologice faţă de sol, apă și mediu. Anastasia Gurschi a reprezentat Asociația jurnaliștilor de mediu. Ana Bradu – SRL Biopack Trading, distribuitor exclusiv de pungi biodegradabile în Chișinău, a etalat produse ecologice, care se descompun în totalitate, fără a afecta mediul. Alex Rusu a reprezentat în calitate de fondator Asociația de ospitalitate din Republica Moldova. Adrian Furculiță a expus produse KELPAC – îngrășăminte pe bază de alge. Absolventa FTA-UTM Cătălina Negoiță, în prezent doctorandă și creatoarea Laboratorului de patiserii artizanale „Capy’s Cakes”, a venit cu produse pe bază de maia naturală – plăcinte și colaci, dar și pâine artizanală cu şrot de cânepă etc. Iar cel mai tânăr antreprenor prezent la eveniment – Adrian Balan – elev în anul I la Colegiul UTM, specialitatea „Tehnologia alimentației publice”, și-a creat o afacere cu produse apicole – Api Family, și a venit la eveniment cu un sortiment bogat de produse – rodul muncii sale.


„Ne bucurăm că avem tineri ingenioși, creativi și harnici, care prețuiesc și folosesc cu grijă resursele naturale”, a declarat conf. univ., dr. Aurica Chirsanova, șefa Departamentului Alimentație și Nutriție din cadrul FTA-UTM. D-sa a ținut să atragă atenția elevilor prezenți la eveniment asupra specialităților studiate în cadrul facultății: „Tehnologie și management în alimentația publică”, „Servicii Publice de Nutriție”, „Tehnologia produselor alimentare”, „Tehnologia vinului şi produselor obţinute prin fermentare”, Filiera Universitară Francofonă „Tehnologies Alimentaries”. Invitându-i la studii, a subliniat că abilitățile dezvoltate la facultate îi vor pregăti să activeze în calitate de manageri, directorii, ingineri-tehnologi, șefii de producere, bucătari în diferite unităţi din ramură şi în organele de control a calității produselor alimentare, dar și profesori în domeniul ştiinţei alimentelor, tehnologiei şi managementului alimentației publice, promovând, la rândul lor, necesitatea abordării unui mod sănătos de viață, a diminuării risipei alimentare și principiile valorificării eficiente a apei.



Evenimentul a culminat cu excursii ghidate în limbile română şi franceză în Parcul muzeu al tehnicii în aer liber al UTM.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.