Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” te invită la un concurs de lectură. Dezvoltă arta oratoriei și câștigă premii

citit lectura poezii
Foto: unsplash.com/Thought Catalog

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” lansează concursul de lectură „Bătălia cărților”, ediția a IX-a, realizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, România. Concursul este destinat pentru trei categorii de vârstă: 11-12 ani; 13-15 ani și 16-18 ani. Perioada de desfășurare este martie-octombrie 2023.

Potrivit organizatorilor, regulile de participare la Concurs prevăd următoarele: participanții trebuie să citească cele șapte cărți din lista oferită, să completeze fișa de lectură pe parcursul perioadei desfășurării concursului, iar participanții finaliști, care vor primi punctajul maxim pentru completarea fișelor de lectură, vor participa în Marea Finală și vor prezenta public pledoaria „Convinge-mă să citesc!”. Pentru a susține argumentat cartea preferată din lista recomandată și a-și exprima opinia concurenții vor răspunde la întrebările adresate de juriu.

Participanții, care vor prezenta cele mai frumoase şi argumentate pledoarii despre eroul preferat și vor răspunde cel mai bine și argumentat la întrebări, vor deveni Cititorii anului. Toți participanții vor vota și aprecia cele mai bune cărți. Astfel, concurenții vor alege Cartea Anului 2023. Finaliștii vor obține premii băneşti, seturi de cărţi și diplome.

Formularul de înregistrare și fișele de lectură pot fi găsite aici.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente