Astăzi, 8 martie, la Chișinău a avut loc a 9-a ediție a Marșului Feminist. În acest an, tematica Marșului Feminist a adus în vizor solidaritatea cu Ucraina și cu femeile care sunt prinse între pace și război, dar și rolul esențial pe care acestea le au.
Marșul a începu la ora 12.00 în scuarul magazinului Unic, iar punctul final al traseului a fost intrarea parcului Dendrariu.
#diez a transmis în direct de la Marșul Feminist. Videoul îl puteți urmări mai jos.
Potrivit organizatorilor, începând cu anul 1975, cu ocazia anului internațional al drepturilor femeilor, grupurile feministe din toată lumea au ieșit în stradă pe 8 martie pentru a susține egalitatea de gen. De atunci, 8 martie devine Ziua Internațională a Drepturilor Femeilor și onorează victoriile obținute pentru drepturile acestora.
Primul marș al feministelor la Chișinău a fost organizat pe 8 martie, în anul 2015. Acțiunea a avut scopul de a informa locuitorii oraşului Chişinău şi nu numai, despre ce este feminismul şi care sunt curentele sale de dezvoltare.