Trofeul celei de-a XXXIX-a ediții a Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mărțișor Dorohoian” din România a fost câștigat de către o concurentă din Republica Moldova. Este vorba de Bogdana Bianca Visterniceanu, în vârstă de 15 ani, din municipiul Bălți, care a cucerit juriul interpretând melodia „Doina este dor nemărginit”, compusă de Marian Stârcea, transmite realitateadorohoiana.ro.
Bogdana Bianca Visterniceanu a primit o diplomă și un trofeu, pe scena Sălii Teatrului din municipiu, din partea primarului Dorin Alexandrescu și a președintei Consiliului Județean, Doina Federovici.
Bogdana Bianca spune că avut concurență serioasă, la ediția din acest an participând 34 de concurenți.
„Concursul mi s-a părut foarte greu, concurența fiind extrem de puternică. Am avut emoții foarte mari, nu m-am așteptat să câștig trofeul. Până acum, în întreaga mea carieră am participat la șase festivaluri în România. Dedic acest trofeu profesoarei mele de vocal, doamna Cristina Scarlat, astăzi este ziua ei”, a declarat Bogdana Bianca Visterniceanu.
Tânăra nu este la prima participare la festivalul dorohoian, ea urcând pe scenă și în urmă cu șase ani.