În cadrul evenimentului „Scriitorul de vineri”, care se va desfășura vineri, 24 februarie, la Librăria din Hol (strada București, nr. 68), invitatul va fi Igor Guzun. Acesta va oferi autografe, va schimba discuții cu participanții și vă recomanda cărți.
Igor Guzun este scriitor, născut în satul Recea, Râșcani, la 12 septembrie 1968. Este licențiat al Facultății de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova (1985-1992).
Prima sa carte „De azi într-o săptămână” a apărut în 1997, iar următoarea – în 2014, „LA BLOG”, scrisă împreuna cu Sergiu Beznițchi. La fel împreună cu Sergiu Beznițchi, în 2019, a publicat cartea „Π CUVÂNT. Jocurile foamei de cuvinte”.
Cartea „VINIL” i-a adus lui Igor Guzun Premiul „Omul anului 2016” în literatură al revistei „VIP Magazin”. Cartea „VINIL” a fost numită ca fiind „una dintre marile cărți ale generației noastre” („Revista literară, #3, 2017).
Este inclus în antologia „Literatura din Basarabia. Început de secol XXI. Proză scurtă” (2017) și în „Antologia poeziei românești din Basarabia (1770 – 2020)”. În 2017 a scris cartea „BINE” ce conține 69 de texte scurte și opt cărți poștale despre oameni și obiecte, despre dragoste și acasă, iar acestea împreună îți dau o stare de bine.
În 2019, a semnat cartea de poeme „IUBI”, care a fost declarată una dintre cele mai citite 10 cărți ale anului 2019, în topul realizat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Poemele și textele lui Igor Guzun sunt traduse în 11 limbi.
La evenimentul „Scriitorul de vineri”, cărțile scrise de Igor Guzun, vor putea fi procurate cu un preț promoțional, cu o reducere de 20 %.













