În perioada 24 februarie – 25 martie 2023, Luna Ucrainei în Europa comemorează un an de la invadarea Ucrainei și se va desfășura simultan în șapte țări est-europene, printre care și Moldova. În cadrul acestui proiect, Casa Zemstvei la Chișinău va găzdui un program de o lună, organizat cu participarea artiștilor ucraineni și locali, constând din proiecții de filme, urmate de discuții cu invitați, o expoziție de artă vizuală, întâlniri cu artiști în rezidentă, ateliere pentru copii și o masă rotundă.
Sunteți invitați să să cunoașteți și să participați la programul de evenimente culturale, care reprezintă o oportunitate de a ne exprima solidaritatea cu artiștii ucraineni și de a reflecta asupra modului în care războiul ne afectează viețile.
Prin urmare, organizatorii își propun să deschidă un spațiu colectiv, în care diferite narațiuni și perspective pot converge într-un montaj eclectic: „În care toți să ne putem regăsi și întâlni, împărtăși experiențe, participa la discuții, forma conexiuni, reflecta prin intermediul artei asupra războiului, cu originile și consecințele lui și, în cele din urma, a ne aprofunda înțelegerea asupra prezentului care evoluează atât de rapid din jurul nostru”.
Programul de film Ukraine Uncut va consta dintr-o selecție de documentare axate pe subiectul
colectivității – apropiind grupuri, povești, ideologii și istorii disparate, ca mijloc de a face față războiului și
de a atenua forțele sale implicite de fragmentare. De interes sunt filmele care oferă o relatare istorică a
războiului, explorând evenimente cheie recente, precum Independența, Revoluția Oranj și Euromaidan,
care ajută la localizarea invaziei actuale într-un context al unei lupte îndelungate pentru autodeterminare.
Un alt interes prezintă filmele care reflectă prezentul dintr-un punct de vedere personal și sensibilizat –
portrete ale vieții cotidiene care continuă în ciuda distrugerilor din jur, experiențe la persoana întâi ale
refugiaților care fug de război și a persoanelor strămutate, exemple de organizare a societății civile etc.
„Acest program va fi extins printr-o expoziție, prezentări și ateliere, acestea având ca scop
angajarea publicul prin diferite mijloace, abordări și simțuri, dincolo de implicarea mai cerebrală solicitată
de filmul documentar, urmărind totuși îndeaproape tema proiectului. Compartimentată în câteva secțiuni
curatoriate de Tatiana Fiodorova și Vladimir Us, Expoziția de artă vizuală Maidanul Culturii va cuprinde
lucrări foto, expuse în holul Casei Zemstvei, sub forma unui Coridor umanitar și o serie de lucrări video
și instalații multimedia, care sunt prezentate în Clubul Casei Zemstvei. Completat de vizite ghidate cu
participarea curatorilor și prezentări ale artiștilor ucraineni invitați în cadrul programului de rezidență
CHIOȘC AIR, lucrările realizate de aceștia urmează să fie și ele integrate în expoziție, pe parcursul
desfășurării sale”, anunță organizatorii.
Programul include și Big hArt – o serie de ateliere de creație pentru copiii din familiile refugiate
din Ucraina și pentru cei din Chișinău, și o masă rotundă cu participarea managerilor culturali din țările
Parteneriatului Estic, care problematizează rolul culturii pe timp de criză și care va fi organizată în
parteneriat cu Coaliția Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova.
Întregul program al Lunii Ucrainei va fi completat de o serie de proiecții de filme care îi vor oferi un context mai larg. Această secțiune va fi destinată publicului local și axată pe deschiderea unei conversații pe plan internațional.
Mai jos puteți vedea programul Lunii Ucrainei în Europa, iar programul detaliat îl găsiți la acest link.
Luna Ucrainei în Europa este organizată de Asociația Oberliht în parteneriat cu Coaliția
Sectorului Cultural Independent din RM drept parte din Resurce! Ukraine, cu sprijinul Institutului Suedez
și Trans Europe Halles și este găzduită de Casa Zemstvei. Programul de rezidențe pentru artiști CHIOȘC
AIR și masa rotundă Cultura pe timp de criză beneficiază de suportul Fundației Erste, Fundației Culturale
Europene și Fondului Noii Democrații.