Coreea de Nord a testat lansarea a trei rachete balistice în ultimele 48 de ore. Prima a căzut la 900 km de Japonia

_111867849_mediaitem111867848
Foto:BBC

Astăzi, Coreea de Nord a lansat încă două rachete balistice în largul coastei sale de est. Potrivit Phenianului, rachetele au fost lansate în cadrul unui test ce urmărește capabilitatea efectuării „unei lovituri nucleare tactice care ar distruge toate bazele militare inamice”, transmite BBC.

Acesta este al doilea test de rachetă efectuat de Phenian în ultimele 48 de ore. În urmă cu două zile, Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică intercontinentală care s-a prăbușit în mare în largul coastei de vest a Japoniei. O zi mai târziu, SUA au efectuat exerciții aeriene comune cu Coreea de Sud și Japonia.

Phenianul numește aceste manevre, care au fost efectuate în mod regulat de mulți ani, pregătiri pentru o invazie a Coreei de Nord.

Racheta lansată sâmbătă din Coreea de Nord a fost prima din acest an. Acesta a căzut la aproximativ 900 km de coasta insulei japoneze Hokkaido, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Hirokazu Matsuno.

„Prin testele de tragere de astăzi cu lansatoare de rachete multiple super-mari capabile de lovitură nucleară tactică, Armata Populară și-a demonstrat deplina pregătire pentru a preveni și intenția de a contracara” exercițiile aeriene comune ale aliaților desfășurate cu o zi înainte, transmite un comunicat publicat de Coreea de Nord.

Seul a descris testele drept o provocare serioasă care subminează pacea și stabilitatea în Peninsula Coreeană, cerând Coreei de Nord să se oprească imediat.

Marți, Consiliul de Securitate al ONU va organiza o reuniune pentru a discuta situația din Peninsula Coreeană. În urma unui exercițiu aliat de duminică, Kim Yo-jong, sora liderului nord-coreean, a avertizat Statele Unite împotriva consolidării puterii militare în regiune. „Frecvența utilizării Oceanului Pacific ca loc de testare depinde de natura acțiunilor forțelor americane”, a spus ea într-un comunicat difuzat de agenția de presă KCNA.

Relațiile dintre cele două Corei au ajuns aproape de cel mai scăzut punct din anii precedenți, după ce Coreea de Nord s-a declarat o „putere nucleară ireversibilă”, iar liderul său, Kim Jong-un, a cerut o „consolidare exponențială” a producției de arme, inclusiv arme nucleare tactice.

În weekend, țările G7 au condamnat acțiunile Phenianului ca fiind nesăbuite. Lansarea de rachete intercontinentale de către Phenian amenință pacea și securitatea la nivel regional și internațional, a spus grupul într-un comunicat, semnat după o întâlnire informală la München, unde a avut loc o conferință internațională de securitate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente