Parlamentul Republicii Moldova a votat în lectura a II-a proiectul de lege care interzice fumatul la balcoanele caselor de locuit (apartamentelor, căminelor), în locurile de uz comun a căminelor și în locuințele în care se află minori și femei gravide.
Conform proiectului de lege, protecția împotriva expunerii la fumul de tutun a fost extinsă în locurile de uz comun cu interdicția de a fuma „la balcoanele caselor de locuit (apartamentelor, căminelor), în locurile de uz comun a căminelor și în locuințele în care se află minori și femei gravide”.
De asemenea, Codul contravențional al Republicii Moldova este completat la articolul 91¹, alineatul (7) cu contravenții pentru fumatul în „spațiile de uz comun ale blocurilor de locuit și căminelor, la balcoanele caselor de locuit (apartamentelor, căminelor), în locurile în care se află minori și femei gravide”.
Proiectul prevede că atribuțiile de supraveghere a consumului de produse din tutun și a expunerii la fumul de tutun și aerosolului de produs din tutun sau produs conex se transferă de la Ministerul Sănătății către Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Totodată, Codul penal al Republicii Moldova este completat cu un nou articol 2502 „Fabricarea, punerea în circulație și utilizarea timbrelor de accize false”, care prevede sancțiuni pentru fabricarea în scopul punerii în circulație a timbrelor de accize false pentru marcarea mărfurilor supuse accizelor, în sumă de la 2 500 (125 000 de lei) până la 5 000 de unități convenționale (250 000 de lei), precum și privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Punerea în aplicare a prevederilor proiectului de lege menționat este termenul de 12 luni din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.