Pe 18 februarie va avea loc premiera scurtmetrajului artistic „Vestea proastă”. Intrarea este liberă

Cadru4
Foto:Liviu Rotaru

În data de 18 februarie 2023, începând cu ora 18.00, la Centrul Cultural Odeon va avea loc premiera scurtmetrajului artistic „Vestea proastă”, care îl are în rol principal pe actorul Petru Oistric.

Filmul durează 30 de minute și a fost cocreat în cadrul proiectului Educație Experiențială prin Film de un grup de 18 tineri cu vârstele cuprinse între 16 și 22 de ani, originari din Chișinău, Orhei și Anenii Noi. Fiind un proiect socio-educațional, intrarea este liberă.

„Vestea proastă” spune povestea unui poștaș morocănos, blestemat să îi facă fericiți pe cei din jur. Scenariul a fost scris de 15 dintre acești tineri în cadrul atelierului „Maratonul Creativ”, care s-a desfășurat pe 16-18 decembrie 2022. Filmările au avut loc în perioada 6-17 ianuarie 2023 în satul Râșcova și în municipiul Orhei. Cei 15 tineri au învățat de la studenții Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, de la producătorul Sergiu Cumatrenco Jr. și de la tânărul regizor Liviu Rotaru cum să-și transforme ideile într-un scenariu, iar mai apoi într-un film care să capteze atenția și interesul semenilor lor printr-un produs audiovizual calitativ. Este un format nou de educație prin film pentru tineri, practicat peste hotare și dezvoltat aici, acasă.

„Noi am pornit de la ideea unui om blestemat să fie fericit în Moldova, apoi am ajuns un om «blestemat» să îi facă fericiți pe alții, pentru că dacă alții sunt fericiți, atunci ești și tu, iar dacă tu ești, atunci sunt și alții. Într-un timp scurt, am învățat ce înseamnă un film și totodată l-am făcut”, a zis Mădălina Barbaroșie, una dintre participantele la proiect.

Sursă: Liviu Rotaru

„M-a cointeresat acest proiect, pentru că a fost inițiat și realizat de un grup de tineri foarte ingenioși, care din mai multe idei, au ajuns la un scenariu de film. Mi s-a părut interesant scenariul, fiindcă este foarte diferit din punct de vedere actoricesc. Am avut impresia că lucrez cu o echipă profesionistă”, a declarat actorul Petru Oistric.

Liviu Rotaru, coordonatorul proiectului, ne-a povestit următoarele. „Am pornit de la premisa că tinerii sunt pasionați de film și au propriile idei creative pe care și-ar dori să le vadă pe marele ecran, dar nu au un spațiu în care să experimenteze și să capete experiență, creând împreună cu mentori de vârsta lor. Astfel, am inițiat proiectul Educație Experiențială prin Film. Scurtmetrajul care ne-a ieșit demonstrează
potențialul viitorilor cineaști și vă invit la premieră să vă convingeți de acest fapt.”

Sursă: Liviu Rotaru

Începând cu 20 februarie și până la finele lunii mai 2023 va demara o caravană de film însoțită de sesiuni de Q&A prin 30 de instituții de învățământ din opt raioane, ajungând la aproximativ 2 000 de elevi și profesori. Scopul organizatorilor este de a promova educația prin film în Republica Moldova și prezentarea educației experiențiale drept o metodă eficientă de implicare creativă a tinerilor, provocând elevii de liceu la discuție, analiză critică și, nu în ultimul rând, la acțiune.

Educație Experiențială prin Film este un proiect demarat de A.O. „Nicolae Dumitrescu”, cu sprijinul financiar al Biroului pentru Cooperare al Elveției, Crunchyroll, Mixbook, Salamer și în colaborare cu Institutul Creativ YouBesc și AMTAP.

Sursă: Liviu Rotaru
Sursă: Liviu Rotaru
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente