Au rămas mai puțin de patru luni până la examenul național de bacalaureat 2023. De aceea, echipa #diez a decis să vă prezinte experiența a 10 absolvenți dintre acei 49 care au obținut nota 10 pe linie la sesiunea de bacalaureat din 2022. Următoarea tânără care va împărtăși din experiența sa de la examenele de bacalaureat este Anisia Spînu, absolventa Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din orașul Chișinău. În prezent, Anisia studiază la Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Obținerea celor patru note de 10 la examenele de bacalaureat nu a fost un proces dificil pentru Anisia, ci mai degrabă unul minuțios. Tânăra afirmă că este nevoie de o pregătire sistematică pe parcursul tuturor anilor de școală.
„Studiind în mod regulat și însușind materia pe parcursul anilor, pregătirea pentru bac rămâne a fi o recapitulare, o sistematizare, o insistare adițională asupra noțiunilor mai dificile și un exercițiu practic. Una dintre provocările cele mai mari pentru mine a fost să-mi depășesc emoțiile negative și teama, lucru cu care m-au ajutat enorm familia, profesorii și prietenii, cărora le sunt recunoscătoare”, susține Anisia.
În calitate de elevă la profil real, tânăra a avut examenele de bacalaureat la matematică, la chimie, la limba și literatura română și la limba engleză. Totuși, Anisia a susținut examenul Cambridge CAE pentru atestarea competențelor de utilizare și înțelegere a limbii engleze la nivel academic, iar în paralel a reușit să obțină locul I la Olimpiada Republicană la Limba și Literatura Română. Astfel, ea s-a ales cu două note de 10 din oficiu și a susținut examenele de bacalaureat doar la matematică și la chimie. „La chimie am obținut 100 de puncte și a fost pentru mine cel mai accesibil examen. La matematică am obținut 99 de puncte”, relatează Anisia.
Absolventa le sugerează elevilor să acorde mai multă atenție examenului la limba și literatura română. „Ar fi indicat ca cei care urmează să susțină examenul de bacalaureat în acest an să recapituleze operele citite și să exerseze mai multe tipuri de exerciții din caietele special concepute pentru pregătirea de bac. De asemenea, merită multă atenție și materiile de profil precum matematica, pentru profilul real, și istoria, pentru profilul umanist.”
Conform spuselor Anisiei, este indicat ca procesul de pregătire pentru examenul de bacalaureat să nu fie procrastinat. Ceva timp de rezervă pentru pregătire oferă mereu un calm psihologic și o abilitate mai bună de a face față provocărilor solicitante și de a le depăși. Acest lucru nu ar trebui însă să sperie elevii care încă nu au început să se pregătească de bacalaureat. Mai este suficient timp. Cu puțină mobilizare și productivitate rezultatul va fi cu siguranță unul frumos.
„Încercați să mențineți un echilibru între viața socială și școală. Nu este totul despre examenul de bacalaureat sau despre note. Petreceți timp cu familia, cu prietenii, implicați-vă în activități de voluntariat, participați la cât mai multe evenimente și cursuri educative”, declară tânăra.
Anisia îi îndeamnă cu multă încredere pe elevii care au o pasiune pentru o anumită materie să participe la olimpiadele școlare. De asemenea, ea mai sugerează elevilor să susțină unul dintre examenele internaționale de competență lingvistică, iar cel mai important factor care generează rezultate frumoase la învățătură este exersarea.
„Rezolvați subiecte de bacalaureat din anii precedenți. Practica vă poate ajuta foarte mult. Nu vă speriați în cazul în care nu reușiți să rezolvați toți itemii la fel de bine precum ați fi vrut să o faceți. Nici eu nu reușeam adesea. Secretul e să cereți ajutorul profesorilor, să recapitulați anumite teme, să consultați baremul și răspunsurile itemilor, iar ulterior să mai reveniți o dată la acel test și să încercați să îl rezolvați singuri, fără a folosi vreo sursă de bibliografie și fără a fi ajutați. Repetați procedura de câte ori este nevoie”, explică tânăra.
Deși a fost mereu o elevă exemplară, Anisia consideră că notele nu sunt principalul indicator care reflectă reușita școlară. „Aș vrea să mai adaug că nu totul se rezumă la note. Viață este mult mai mult decât atât. Aceste etape sunt trecătoare, indiferent de cât de inabordabile ar părea atunci. Cu toții vom avea parte de urcușuri și coborâșuri în viață. Am învățat că nu este posibil să reușești să obții performanțe peste tot. Chiar dacă rezultatul pe care îl veți obține nu va reflecta cunoștințele voastre, să nu vă indispuneți. Sunteți mai mult decât modul în care vă identifică aceste calificative. Deci, sunt sigură că puțină muncă și sârguință vă vor aduce rezultatele pe care le doriți”, a punctat Anisia.