Liga Studenților din Basarabia critică majorarea ilegală a tarifelor de cazare la căminele studențești și modalitatea netransparentă în care au fost luate aceste decizii. Liga solicită universităților să renunțe la această măsură, să publice lunar balanța de venituri și cheltuieli pentru fiecare cămin studențesc în parte, iar pe viitor să îi informeze corespunzător pe studenți și să dea dovadă de transparență în procesul decizional. Această măsura îi afectează și pe elevii din colegii.
Potrivit Ligii Studenților din Basarabia, situații mai speciale s-au înregistrat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF), unde administrația a impus majorarea printr-un artificiu, studenților fiindu-le oferite două contracte de cazare, pe fiecare jumătate de an în parte. La Universitatea de Stat din Moldova (USM), căminul 5 (USDC), tariful de cazare a fost majorat cu 60 %, de la 550 la 878 de lei, prin trecerea căminului de la o clasă de confort la alta, în timpul anului universitar și al executării contractului, fără să existe îmbunătățiri. USM a majorat tarifele cu 10-20 %, USMF, Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport au majorat tarifele cu 10 %.
Liga Studenților din Basarabia îi informează pe studenți că nu pot fi obligați să achite majorările tarifelor de cazare dacă deja au semnat contractele pe un an și că nu pot trași la răspundere în mod legal pentru neachitarea majorării. Îngrădirea ulterioară a accesului la cămine de către universități este ilegală, iar în astfel de situații tinerii sunt determinați să sesizeze Procuratura, fapta reprezentând cel puțin un exces de putere.
Studenții critică măsura, arătând că majorarea taxelor de cazare sau reclasificarea unor cămine de la un grad de confort la unul superior, cu taxă mai mare, chiar și cu motivul creșterii prețurilor la energie electrică și gaz, reprezintă o modificare abuzivă a contractului de cazare, în timpul executării sale, chiar și după ce mulți studenți și-au achitat deja în avans tariful de cazare.
Liga solicită demararea consultărilor cu Ministerul Educației și Cercetării și clarificări din partea Guvernului dacă susține sau nu modificarea tarifelor în mod abuziv.