(foto) Șezătoarea, o tradiție veche de zeci de ani, a fost readusă la viață în comuna Bubuieci

șezătoare (7)

Șezătoarea reprezintă un obicei important în viața socială a comunității, deoarece îi educă pe membrii acesteia în spiritul valorilor tradiționale ale neamului dezvoltându-le dragostea pentru frumos. Prin intermediul șezătorilor, actorii din comunitate îmbinau plăcut munca cu voia bună. În cadrul acestor reuniuni se analizau, se predau și se exersau coduri comportamentale, se cultiva un respect pentru vârstnici și grija pentru copii, se construiau relații durabile între vecini, se învățau diverse deprinderi practice, dar și se derulau numeroase obiceiuri.

Dacă în urmă cu jumătate de secol astfel de întruniri aveau loc cu regularitate, astăzi cu greu le mai regăsești prin localitățile rurale din țară. Totuși, printr-o colaborare interinstituțională sinergică și o valorificare a talentelor locale, datina șezătorii a fost readusă la viață în comuna Bubuieci din municipul Chișinău.

Pe 27 ianuarie, curent, în incinta Primăriei comunei Bubuieci s-a desfășurat evenimentul „Șezătoare ca pe timpuri”, organizat de către APL Bubuieci în parteneriat cu L.T. „Toader Bubuiog” din aceeași comună. Scopul șezătorii a fost de a familiariza tânăra generație cu bogăția tradițiilor strămoșești și de a-i determina pe copii și tineri să le transmită, la rândul lor, mai departe. Îmbrăcați în straie populare, cusute manual și scoase din lăzile cu zestre ale strămoșilor, locuitorii comunei Bubuieci, angajații primăriei, elevii și profesorii liceului din localitate au creat, într-un decor parcă desprins din poveștile bunicilor, un adevărat spectacol.

În rol de gazde au fost Igor Moraru, primarul comunei, și Irina Pănuță, directoarea Grădiniței nr. 1 din comună. Tânăra generație a fost reprezentată de ansamblul „Brâuleț” (conducătoare artistică Svetlana Bursacovschi), de ansamblul „Ghiocel” (conducători artistici: Leonid Serbin și Valentina Serbin) și de clasa a VI-a A cu profil teatral (conducător artistic Ion Guțu).

Printre invitați s-au numărat profesori din liceul „Toader Bubuiog”, educatori din cele două grădinițe din comună, precum și mulți alți locuitori. De admirat a fost implicarea funcționarilor din Primăria comunei Bubuieci, care, pe lângă ajutorul acordat la decorarea spațiului în care s-a desfășurat evenimentul, și-au scos la iveală și talentele lor artistice ascunse.

Evenimentul a fost presărat cu muzică, dans, covoare și prosoape naționale, cu instrumente și ustensile păstrate cu grijă zeci de ani. S-au spus glume și descântece, s-a scărmănat lână, s-au dezghiocat știuleți de porumb, s-au degustat bucate tradiționale.

Organizatorii au promis continuarea acestei practici și în următorii ani!

Autoare: Nicoleta Lupu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente