Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova (MAEIE) a venit cu precizări referitor la seismul care a avut loc în data de 6 februarie în sud-estul Turciei, la granița cu Siria. MAEIE prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Ankara s-a autosesizat și a făcut demersuri pe lângă autoritățile locale cu privire la verificarea apartenenței la cetățenia țării noastre a victimelor cutremurului.
Potrivit comunicatului emis de către MAEIE, din verificările efectuate până la momentul actual, printre victime nu există cetățeni moldoveni răniți sau spitalizați în urma cutremurului.
Responsabilii de la secția consulară informează că sunt pregătiți să acorde asistență de specialitate, iar în caz de necesitate sau urgență consulară, cetățenii moldoveni pot solicita ajutor sau informații din partea misiunii diplomatice, inclusiv dacă sunt în posesia unor date vizând cetăţeni ai Republicii Moldova din zonele afectate.
Totodată, MAEIE reiterează că linia telefonică pentru urgențe consulare de la ambasada țării noastre de la Ankara este constituită în regim de permanență.
Linia telefonică pentru urgențe consulare este următoarea: +90 541 687 21 04. Aceasta este activă în regim de permanență pentru cetăţenii Republicii Moldova, aflaţi în situaţie de urgenţă.
De asemenea, MAEIE informează că cetățenii Republicii Moldova pot solicita ajutor sau informații din partea misiunii diplomatice apelând la următorul număr de telefon: +90 312 446 55 27 sau să se adreseze la Ambasada Republicii Moldova în Republica Turcia, situată la următoarea adresă: Ceyhun Atuf Kansu Cad., no.106/22, Ehlibeyt mah., Balgat, Çankaya, Ankara.
Amintim că astăzi, 6 februarie, un cutremur puternic a lovit o zonă largă în sud-estul Turciei, în apropiere de granița cu Siria, ucigând peste 100 de oameni și prinzând în capcană multe altele. Seismul cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter a avut loc la ora 4.17 la o adâncime de 17,9 km în apropierea orașului Gaziantep.