Nicolae Colţa – tânărul sportiv din Ialoveni, campion la turnee mondiale și deținător al unui record european

Untitled design (27)

Nicolae Colţa este tânărul din Ialoveni care a luat locuri de frunte la numeroase competiții internaționale de powerlifting. Acesta este multiplu campion la turnee europene și mondiale, care are scopul să devină antrenor internaţional. De asemenea, Nicolaie deține asupra sa și un record european.

Întrebat de ce a ales anume acest sport, Nicolae Colţa povestește că la 14 ani avea nevoie de o schimbare, dorea să își crească masa musculară, iar peste un timp schimbarea s-a transformat într-o adevărată pasiune. „Am ales acest sport pentru că, fiind adolescent, la vârsta de 14-15 ani, nu eram mulțumit de condiția fizică a corpului meu şi dorind să adaug masă musculară. Doream să fiu mândru de sine, să promovez modul sănătos de viața, să devin puternic, mai ales să pot conta pe propriile puteri, iar powerlifting mi s-a părut o alegere perfectă deoarece implica antrenamente și se baza pe atletica grea.

După asta, un prieten, care era deja campion la turnee naționale, a văzut în mine perspective şi mi-a propus să mă pregătesc pentru a participa la competiții. Mai apoi am realizat că este ceva de suflet pentru mine”, a zis Nicolae.

Cariera sportivă și-a început-o în anul 2010 la clubul de lupte „Voinicel” care are în paralel și sală de forță. Aici, Colța afirmă că a cunoscut sportivi care reprezentau Moldova pe arena naționala si internațională, pentru dânsul ei au fost un exemplu, motivându-l și mai tare spre succesele mult râvnite. 

Nicolae Colța afirmă că are mai multe succese importante, însă cel mai memorabil moment a fost în 2017 când a devenit campion European în Atena. Sportivul moldovean a reușit să fixeze un record european la proba dezdoiri de spate, acesta a ridicat 240 de kilograme la categoria de vârstă juniori (18-24 ani), categoria de 90 kilograme. „Plin de emoții ca am dat totul la maxim, practic eram epuizat în limitele puterii. După ce am reușit sa ridic halterele m-a aplaudat o sala întreagă. Cred ca a fost cel mai frumos moment din cariera mea”. 

Tot în anul 2017, Nicolae a câștigat campionatul Mondial din Moscova la categoria de greutate 100 kilograme , vârsta  juniori.

Anul 2018 a devenit campion național al Irlandei.

Tot 2018 a obținut argintul și bronzul la campionatul mondial din Kiev și a fost remunerat cu titlul de maestru in sport al Ucrainei de către președintele federației. 

Pe 18 mai 2022 a obținut două medalii de aur și una de argint la campionatul Common Wealth de powerlifting la care au participat țari din Regatul Unit și foste colonii engleze. Nicolae a reprezentat un club sportiv din Birmingham.

Tot în 2022 a participat la campionatul european din Budapesta, Ungaria. Țara noastră fiind reprezentata de către patru sportivi, printre care și Nicolae, acesta a reușit să obțină două medalii de aur și una de argint. La campionat au participat 26 tari cu 252 sportivi.

Pe 2-6 noiembrie 2022, Nicolae Colţa a fost invitat de către federația internațională din Statele Unite să participe pentru prima dată la campionatul mondial din SUA. Sportivul moldovean afirmă că acolo concurează cei mai puternici sportivi din lume și sunt invitați cei care au multiple rezultate de succes în sport. „A fost o experiența de neuitat și o onoare sa concurez. Acesta a fost visul meu care de opt ani de zile îl țineam în minte. Visul american a fost îndeplinit. Am obținut locul doi la powerlifting și trei la împins din culcat”.

Nicolae Colţa s-a născut la 27 noiembrie 1995, în oraşul Ialoveni. A absolvit liceul „Andrei Vartic” din localitate, iar în prezent face studii online la Federaţia SUA de Powerlifting, pentru a obţine licenţa de antrenor internaţional. Anul 2022 a fost cel mai prosper pentru cariera de sportiv al tânărului, când a reuşit să aducă şapte medalii pentru Republica Moldova – trei de aur, trei de argint și una de bronz.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente