Deseori nu realizăm cât de strâns este conectată fotografia cu viața noastră și cât de mare este rolul ei. Întâlnim fotografie în fiecare zi, uneori fără să o observăm. Subiectul acesta l-a tălmăcit Alexandra Morari, absolventă a Facultății de Arte Plastice și Design de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Alexandra a fotografiat 20 de oameni într-un colaj pentru a defini fuziunea dintre individualitate și lucrurile comune în societate.
Alexandra a vrut ca efortul depus asupra scrierii tezei de licență să-i aducă plăcere și să nu o plictisească.
„Am ales subiectul ăsta, pentru că am vrut în procesul lucrului asupra părții practice să socializez și să interacționez cu oamenii, să fac fotografie de portret și să descopăr caracterul psihologic al fotografiei. Fotografia este terapie, o stare meditativă în care cineva poate fi observator, nu participant. În astfel de momente au loc procese psihologice foarte interesante. De asemenea, tema pe care am ales-o, și anume studiul rolului fotografiei ca instrument social, e foarte importantă, fiindcă suntem în era vizualizărilor, în era fotografiei.”
Când a înțeles că trebuie să interacționeze cu foarte mulți oameni pentru a realiza proiectul, mai întâi s-a speriat, pe urmă le-a scris la toți cunoscuții mai vechi cu care nu a mai comunicat.
„Astfel, a fost o ocazie bună să-i reîntâlnesc, să interacționez cu toți prietenii, de altfel chiar și părinții au participat.”
La finalul lucrării, Alexandra a înțeles că vrea să se ocupe de fotografie și în afara universității. Am întrebat-o pe Alexandra cum crede că ar arăta fotografia în viitor și cum se va dezvolta aceasta.
„Așa cum acum se dezvoltă AR și VR, așa se va dezvolta și fotografia. Acum deja sunt rame 3D de fotografie, în care poți să vezi obiectul din perspectivă tridimensională. De asemenea, am înțeles că fotografia acum este foarte importantă pentru procesul educațional, pentru autorealizare, pentru a educa noua generație, mai ales din cauza conținutului online care ne înconjoară peste tot. Astfel, fotografia contribuie anume la dezvoltarea părții estetice și artistice a content-ului online. Trebuie să utilizăm fotografia mult mai des decât o facem acum, ca material didactic și ca descriere a unor proiecte.”
Alexandra lucrează în sfera jocurilor de telefon, în calitate de artistă 2D. La moment, tânăra lucrează anume asupra unui personaj, dar încearcă să se dezvolte mai mult în acest domeniu. Tânăra menționează că nici aici n-ar fi putut fără fotografie, întrucât o ajută la alegerea referințelor necesare pentru mediul online.
Echipa #diez continuă seria de materiale despre tezele de licență inovatoare ale tinerilor care pun în valoare potențialul de transformare a Moldovei în diverse domenii precum farmaceutica, ingineria, artele plastice și robotica. În acest context, îți recomandăm să explorezi lucrările studenților noștri în această rubrică.