„Acasă al meu” cu Sophie Horry. Lucruri despre Franța și cultura franceză pe care cel mai probabil nu le cunoști

SophieHorry_2019__M8A4146
Foto:arhivă personală

Sophie Horry are 24 de ani și vine din comuna Oinville-sur-Montcient, un sătuc calm, vechi, nu foarte populat, dar simpatic din Franța, regiunea Île-de-France. Mereu și-a dorit să studieze peste hotare, să fugă din zona de confort, să își lărgească perspectivele, să învețe limbi străine și să facă cunoștință cu noi culturi. După ce a încheiat studiile de cinematografie în Irlanda, și-a setat următoarea destinație Polonia. Nu conta atât țara, cât calitatea studiilor, iar Școala de Film de la Varșovia se încadra în valorile și așteptările ei. Acum e în anul II la Facultatea de Regie și Game Design.

Regia reprezintă personalitatea și calitățile mele

Mica Sophie desena și picta mult, apoi a devenit interesată de jocurile video. Adolescenta Sophie a descoperit fotografia, editarea, designul grafic, apoi s-a înscris la o școală de actorie.

„Din dorința de a-mi combina pasiunile, am ales filmul, intersecția dintre desen, actorie, muzică, scris, montaj etc. Pe deasupra, în cinematografie e foarte importantă comunicarea și lucrul în echipă, care uneori lipsește de la celelalte forme de artă unde poți crea individual. Fiind o persoană sociabilă, am vrut să fiu înconjurată de oameni – catalizatori de energie –, dar și să împărtășesc din ideile și viziunile mele.”

Sursă: arhivă personală

Sistemul de învățământ din Franța

„Mai întâi de toate, educația e gratuită. În Franța, anul de învățământ e divizat în trimestre, iar studiile încep în septembrie și se încheie la final de iunie. Școala primară durează cinci ani, iar gimnaziul – patru, numerotat în ordine inversă: clasa a șasea, a cincea, a patra și a treia. La finalul clasei a treia avem examen la franceză, istorie și matematică, numit brevet, iar pretestarea e numită brevet blanc (examenul alb). După ce ai trecut probele cu bine, te așteaptă liceul – clasa a doua, întâi și cea finală, cunoscută ca terminale. În penultimul an de liceu, am avut de ales una dintre cele trei specialități – științe și matematică, economie și matematică, franceză și arte – pe care am îmbrățișat-o. În ultimul an de liceu, elevul își alege bacalaureatul, fie unul general, fie unul specializat, care deschide mai puține uși pentru viitor, dar e preferat de elevii care știu cu siguranță ce carieră își doresc sau care nu au rezultate școlare foarte bune. În cazul meu, care am absolvit liceul în 2016, bacalaureatul ales a fost cel general. De atunci, s-au mai făcut reforme în educație, iar elevii au mai multe opțiuni.

Notarea variază de la 1 la 20, inclusiv numere zecimale, iar uneori cifra după virgulă poate schimba multe. Nota trecătoare este 10. În fiecare trimestru elevii primesc o mențiune – felicitări, complimente, încurajare sau fără mențiuni – care nu depinde de succesul academic, ci de purtarea în clasă, de relația cu profesorii.

Există și lecții de sprijin după școală, o idee foarte bună. Profesori sau masteranzi stau după ore pentru orice ajutor au nevoie elevii. Astfel, într-o clasă se adună cei care au nevoie de ajutor la lecțiile reale, iar în alta – la lecțiile umaniste, fiecare având oportunitatea să întrebe orice a rămas neclar după ore. Anual are loc întâlnirea profesor-elev-părinte, unde părinții au parte de două ore ca să se apropie de orice profesor și să discute despre copilul lor, feedback, actualizări etc.

După bac, continui studiile la o școală privată, la universitate, la SAP (un program de doi ani pentru muncă practică, în urma căruia te poți angaja), la BTS (un program de doi ani prin intermediul căruia combini învățătura cu un job specializat) sau la altele. Universitățile private de artă din Franța sunt exagerat de scumpe, iar cele publice sunt foarte zgârcite la admitere, cerințele fiind mari.

În rândul generației mele, migrația nu e rară, dar nici obișnuită. În Franța ai oportunitatea să înveți absolut orice, iar dacă cineva decide să migreze, nu e pentru că «acasă nu e destul», ci e pentru că sunt cu adevărat motivați să descopere o țară nouă. Programul Erasmus+ se bucură de o mare popularitate.”

Sursă: arhivă personală

Personalități franceze care ar trebui să fie cunoscute la nivel internațional

„Primii care îmi vin în minte sunt: Serge Gainsbourg (poet), Brigitte Bardot (actriță), Pierre Niney (actor), Camille Pissarro (pictor), Victor Hugo (scriitor), Guy de Maupassant (scriitor), Cédric Klapisch (regizor), Jean-Louis Trintignant (actor), Eddy de Pretto (compozitor), Louis de Funès (actor), Serge Lama (cântăreț), Coluche (umorist), Omar Sy (actor), Christian Honore (regizor).

Pe Louis Janmot, poet și pictor din Lyon, îl recomand pentru că nu cred că este apreciat suficient. Când l-am descoperit, am fost surprinsă de creația lui și de cât de vocală este aceasta.

Pe Rilès, un cântăreț francez extrem de talentat, tineretul îl ascultă pentru versurile valoroase pe care le compune. Grand Corps Malade face franceza să sune și mai frumoasă decât este în versurile sale.

Ca lectură, recomand Eugène Ionesco – La lesson. Reprezintă teatrul absurd în Franța, un nume notoriu, foarte popular și apreciat printre francezi.”

Elena: „Eugène Ionesco e român”.

Sophie: „E român? N-aș fi crezut vreodată că nu e francez”.

„Filmul meu francez preferat este Ensemble, c’est tout, regizat de Claude Berri.”

Consumul de informații

„Televiziunea și ziarele mor, doar cei mai în vârstă le folosesc ca sursă de informare, pe când cei tineri utilizează social media.”

Franța încurajează tineretul să consume artă

„Pentru cei sub 25 de ani, muzeele sunt gratuite, iar pentru cinema, teatru și concerte, prețul este redus. Când împlinești 18 ani, poți achiziționa un card cultural care îți oferă reduceri la diverse cursuri, evenimente, masterclassuri etc. În general, Franța știe să își pună în valoare cultura și arta.”

Despre religie 

„Majoritatea francezilor sunt catolici, apoi ateiști, musulmani, evrei. Oamenii nu discută despre religii, e un subiect privat. Afișarea religiei în public, cum ar fi purtarea crucii la gât sau a eșarfei pe cap, nu e încurajată, pentru a nu influența alte persoane. Guvernarea dezbate acest subiect de ani buni.”

Cele mai importante sărbători naționale

„Pe 14 iulie, de ziua Franței, se organizează o paradă cu armata națională, cu membrii palatului prezidențial, un spectacol aviatic. E zi liberă de la lucru, totul e închis, iar majoritatea oamenilor privesc la televizor parada.

Feux de la Saint Jean (Focul Sfântului Ioan) sărbătorește solstițiul de vară, oamenii merg la carnaval, se dă foc unei mari păpuși de paie sau se organizează un rug.

Pe 6 ianuarie se sărbătorește Boboteaza, ziua Galette des rois – tortul regelui sau tortul celor trei regi. Familiile împart acest desert, iar cel ce găsește o mică statuie a pruncului Iisus (sau alte mici obiecte) în porția sa, este numit rege sau regină.

Pe 2 februarie are loc Întâmpinarea Domnului, Chandeleur, când lumea mănâncă clătite. Se zice că atunci când le pregătești, trebuie să ții o bancnotă sau bănuți în mână, iar cu cealaltă să arunci și să prinzi clătita. Dacă aceasta aterizează cu bine, casa va avea un an prosper.”

Problemele cu care se confruntă tinerii în Franța

„Tinerii nu se simt în siguranță în legătură cu viitorul lor, cu ecologia, cu schimbarea climatică, cu oportunitățile de lucru. Șomajul e o mare problemă, fie nu ești considerat calificat, fie nimeni nu te angajează fără experiență anterioară. În învățământul superior e deficit de profesori calificați. Sigur că fiecare țară își are propriile defecte, dar eu spun că francezii nu sesizează cât sunt de privilegiați comparativ cu alte state, se plâng prea mult, dar sunt de fapt foarte norocoși.”

Transportul în comun nu e cel mai bun

„Sunt multe întârzieri, trafic, schimbări de traseu, iar informația nu e actualizată. Guvernarea lucrează la această problemă. Mai mult, primarul Parisului vrea să îl transforme în oraș pietonal, în special centrul, mai ales că bicicleta e o alternativă ce devine din ce în ce mai populară.”

Franța are o mulțime de oferit ochilor curioși ai turiștilor

Ardèche e un departament minunat din sud-estul Franței, cunoscut pentru primele picturi în peșteră din era preistorică, dar și pentru peisajele rurale, lacuri, natură.”

Mâncarea tradițională

„Nu am mâncat niciodată acasă fără o baghetă, e absolut necesară pe masa fiecărui francez, deși, ironic, nimeni nu o pregătește în condiții casnice. boeuf bourguignon sau coq au vin sunt feluri de mâncare foarte consistente, iar raclette, (cașcaval topit) e preferata francezilor pe timp de iarnă, asemănător cu aligot (cașcaval topit cu piure de cartofi), ambele populare în zonele muntoase. Evident, brânza franceză nu lipsește de la mese (brie, camembert, crottin de Chavignol, tomme, comté, morbier, bleu, roquefort etc.) acompaniată de un vin bun.

E o greșeală să crezi că toți francezii mănâncă melci sau picioare de broască, mulți dintre ei sunt dezgustați doar la auzul acestora, dar eu le recomand cu încredere.”

Șocul cultural din Polonia

„În Franța, ce e prea curat devine suspicios. Pe de altă parte, Polonia e o țară curată și bine organizată. Francezii sunt diverși, vezi oameni de peste tot, de tot felul, iar când am ajuns în Polonia, am avut impresia că polonezii sunt mai polonezi decât sunt francezii francezi.”

Mituri despre Franța

„Despre Franța se zice că e țara iubirii, bogată în cultură, iar locuitorii ei sunt romantici, eleganți, la modă, morocănoși, nemulțumiți, fumători și consumatori de melci.

Ca franțuzoaică cu acte în regulă, aș exclude din lista asta «romantici». E o caracteristică care s-a născut în filme, cărți, muzică, dar iubirea din Paris nu e mai specială decât iubirea din alte orașe. Oamenii se tratează reciproc cu eleganță, cu respect, dar nu sunt atât de romantici cum îi percep internaționalii. Nu suntem nici cei mai drăguți, dar nici cei mai morocănoși, unii sunt adorabili, alții sunt cu rea intenție. Nu văd o mare diferență dintre polonezi și francezi.

Să fiu sinceră, am auzit că Moldova există, dar nimic mai mult. Sunt foarte curioasă despre cultura acestei țări. În opinia mea, culturile sunt pentru a fi împărtășite, înțelese. Sunt încântată că am povestit câte ceva despre „acasă” al meu.


Despre autoare: studentă la imagine film în Varșovia, privește cu doi ochi și cu un obiectiv, ascultă cu două urechi și cu un suflet, creează cu entuziasm și inspirație. Elena și-a propus să vă facă cunoștință cu lumea filmului, dar și cu persoanele care studiază acest program într-o serie de articole de autor pe #diez.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente