În dimineața zilei de astăzi, angajații IGSU din sudul țării au fost alertați din nou că la Portul Internațional Liber Giurgiulești a izbucnit un incendiu. A luat foc un alt rezervor cu încărcătură de șrot de semințe de floarea soarelui.
Pentru asigurarea misiunii de intervenție, la fața locului au fost trimise cinci echipaje de salvatori și pompieri, cu un efectiv de 20 angajați din subordine.
Potrivit informațiilor colectate de la fața locului, rezervorul are o capacitate de 1 100 de tone. La moment în acesta sunt depozitate doar 50 % din volumul total de șrot.
În urma incidentului nu au fost raportate victime și nu există riscuri pentru cetățeni și infrastructura din zonă.
Pompierii desfășoară acțiuni de stingere și lichidare a consecințelor incendiului, se arată în postarea IGSU.
Amintim că un incident similar a avut loc pe 16 ianuarie 2023. Atunci, din cauza mocnirii unei încărcături de peste 1 000 de tone de produs de șrot de floarea soarelui, a avut loc prăbușirea cisternei.