În perioada 2 ianuarie – 20 martie 2023, Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată, sub patronajul Ministerului Educației și Cercetării (MEC), va desfășura cea de a X-a ediție a concursului național de eseuri criminologice cu genericul „Tineretul pentru un viitor prosper, fără crime, corupție și violență”. Anunțul a fost făcut de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău (DGETS).
Potrivit direcției, scopul concursului constă în educarea juridică și criminologică a tinerilor și tinerelor din țară, promovarea în rândul acestora a modului sănătos de viață, informarea acestora despre respectarea legilor statului, precum și formarea cetățenilor activi și social responsabili. La concurs pot participat elevii și elevele din clasele a X-XII-a, care vor prezenta creațiile proprii pe un spectru larg de tematici, așa precum: „Abuzul de substanțe”, „Aportul tinerilor în combaterea infracțiunilor”, „Pentru o țară fără crime”, „Nu corupție!”, „Nu violență!”, „Aportul tinerilor la prevenirea și combaterea infracțiunilor”, dar și altele.
Vor fi eligibile pentru înscriere în competiție doar eseurile care îndeplinesc următoarele condiții:
# corespund tematicii propuse;
# sunt originale, legate de problemele din societatea noastră și respectă drepturile de autor (este permisă folosirea unor surse de informare și documentare, cu condiția că acestea vor fi menționate în text și bibliografie);
# eseurile vor avea volumul de cinci-șapte pagini, de format A4 scrise cu caractere Time New Roman de dimensiunea 12, la un interval de 1,5 unități.
Eseul trebuie să dețină uimitoarea structură:
# denumirea eseului;
# numele, prenumele și instituția din care face parte participantul/participanta;
# coordonatorul/coordonatoarea (numele profesorului/profesoarei care a ghidat participantul/participanta);
# conținutul eseului;
# bibliografia folosiți (după caz).
Participanții și participantele la etapa finală vor fi menționați cu diplome de participare la concurs, iar autorii celor mai bune eseuri vor fi premiați, după cum urmează:
# locul I – 1 500 de lei;
# locul ll – 1 000 de lei;
# locul lll – 750 de lei;
# premiul pentru originalitate – 500 de lei.
Mai multe informații despre concurs găsiți în acest document.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.