În carul unei ședințe în cauza penală de acuzare a lui Ilan Șor, parte apărării a solicitat instanței admiterea în proces a doi avocați din Regatul Unit al Marii Britanii. Pe lângă alte cereri înaintate, a fost solicitată amânarea ședinței de judecată pe un termen de două luni. Partea apărării a solicitat respingerea cererilor. Cu toate acestea, instanța a admis, prin încheiere protocolară, în proces avocații străini și a oferit acestora termen până la data de 13.02.2023 să facă cunoștință cu materialele cauzei penale.
Potrivit autorităților, partea acuzării a solicitat respingerea cererilor explicând că potrivit art. 6 alin.(1) din Legea nr. 1260/2002 cu privire la avocatură: ,,avocatul din alt stat nu poate reprezenta interesele persoanelor fizice sau juridice în instanţele de judecată şi în relaţiile cu alte autorități publice decât în arbitrajul comercial internaţional. În cazul când interesele clientului o cer, precum şi la solicitarea acestuia, avocatul din alt stat poate asista avocatul din Republica Moldova”.
Despre limitele activității, avocații străini au fost atenționați în Decizia din data de 22.12.2022, emisă de către Consiliul Uniunii Avocaților.
Subsidiar, potrivit art. 70 alin. (7) pct.2) din Codul de procedură penală: „ Pentru confirmarea calităţii şi împuternicirilor sale, apărătorul prezintă organului de urmărire penală sau instanţei: documentul ce confirmă că are permisiunea de a practica calitatea de apărător conform legislaţiei Republicii Moldova”, iar o astfel de împuternicire nu a fost eliberată de către Consiliul Uniunii Avocaților, se arată într-un comunicat emis de Procuratura Anticorupție.
Următoarele ședințe de judecată au fost fixate pentru data de 13.02.2023 ora 14.30 și data de 20.02.2023 ora 14.30.
Pe 16 decembrie, 2021, Procuratura Generală (PG) a înaintat astăzi legislativului nouă cereri privind ridicarea imunității parlamentare a deputatului Ilan Șor. Potrivit președintelui Parlamentului, Igor Grosu, pe numele acestuia au fost înaintate mai multe învinuiri.
La data de 2 noiembrie, procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins cu percheziții la sediul Partidului Politic „ȘOR”. În cadrul perchezițiilor efectuate au fost depistați și ridicați bani în sumă totală de 321 700 lei. Potrivit serviciului de presă al Procuraturii Anticorupție, mijloacele bănești erau destinate pentru plata neoficială a salariilor, achitate în plic angajaților partidului din partea grupului criminal organizat.
Pe 8 noiembrie, ministrul justiției Sergiu Litvinenco a anunțat că va înainta o sesizare la Curtea Constituțională prin care se va solicita declararea neconstituționalității Partidului Șor.