(foto) Află cum e să înveți Educație Media în cadrul școlii de vară „Media Camp”

media camp (5)
Foto:arhivă personală

În prezent, mass-media a devenit o parte integrantă a vieții noastre, având o mare influență asupra gândirii oamenilor. Capacitatea de a selecta și a consuma informații de calitate, de a le analiza corect și de a distinge materialul calitativ de cel care include elemente de fake news pare a fi un privilegiu în zilele noastre. În ciuda varietății mari de informații false, tinerii continuă să mențină un comportament analitic și să manifeste o gândire critică.

În dezvoltarea acestor calități și la descoperirea altor abilități utile, pe tineri îi ajută diverse programe de educație nonformală, printre care se numără și școala de vară Media Camp, a cărei a VII-a ediție a avut loc în perioada 5-8 iulie 2022 în cadrul regiunii Molovata Nouă, fiind organizată de către Centrul Media.

Despre experiența sa în cadrul acestei școli de vară ne relatează Alexandru Arhire, un tânăr activ de 17 ani din municipiul Ungheni.

Principala motivație pentru a deveni o parte din proiect

„Principala mea motivație de a participa la această tabără de vară a fost inițiativa de a descâlci pânza de păianjen pe care o prezintă internetul în ziua de azi pentru noi tinerii, cei ce suntem consumatori zilnici. Nu în ultimul rând, am dorit să aflu ce se ascunde de fapt în urma știrilor pe care le vedem zilnic peste tot, voluntar sau involuntar, și cum ne afectează de fapt acestea și ne schimbă percepția asupra multor lucruri pe care le facem zilnic”, ne povestește Alexandru.

Sursă: arhivă personală

Despre utilitatea proiectului în cadrul dezvoltării personale 

„Datorită acestui program am aflat că, în pofida marii influențe căreia sunt supuse persoanele în urma aparatelor digitalizate, toată informația din mediul online nu este filtrată și fiecare persoană poate să posteze «propriul adevăr», fie el interpretat, fie realist, lucru ce m-a surprins și m-a făcut să relatez altfel lucrurile ce se facilitează în urma unui ecran, altfel spus ca și puterea imaginii/videoclipurilor.

Ca dezvoltarea personală, cursurile de fotografie și de creare a unui propriu scenariu pas cu pas, ca rezultat al unui videoclip personal, au venit mână în mână pentru perioada taberei, în timp ce mă dezvoltam și învățam cum să capturez într-un mod spectaculos momentele petrecute alături de organizatori și de viitori prieteni. Am discutat și despre jurnalism, unde am aflat că acesta se poate plasa și ca a patra putere în stat din cauza unei influențe majore, faptul dat fiind la fel de surprinzător pe cât de interesant pentru mine.”

Despre actualitatea subiectului abordat în cadrul școlii de vară

„Informația predată în cadrul școlii de vară la care am participat este una dintre subiectele actuale abordate de către orice persoană ce se află în mediul online. Toți devenim consumatori media din ce în ce mai mari zilnic și ar trebui să știm cum să ne comportăm atunci când ne regăsim în mijlocul unei situații informaționale în social media. Întrucât toată lumea vrea să trăiască într-un mediu sigur indiferent unde s-ar afla, trebuie să știm că informația înseamnă putere. Internetul ne oferă diferite surse pentru a verifica dacă ceea ce citim este adevărat sau fals, noi doar trebuie să selectăm informația și pe lângă asta să prevenim și alte persoane. Locuri de informare sunt extrem de multe, începând cu diferite canale de știri online, grupuri de informare și multe altele. Doar după ce am verificat toate versiunile unei știri, putem afla adevărul ascuns în spate, de aceea trebuie să verificăm toate sursele prezente online.”

Impresiile la finele proiectului

„În cele patru zile de tabără am aflat multe lucruri noi ce se aflau chiar sub nasul meu și aveau parte concomitent în timp ce fiecare dintre noi își vedea de propria zi. Impresionant este faptul că am simțit cum consumam informația într-un mod lejer de parcă savuram un desert. Cu siguranță voi avea amintirea veșnică despre cum am preluat materialul alături de mulți alți participanți, de parcă am fi fost amici cu coordonatorii proiectului. Tabăra m-a ajutat să descopăr atât o nouă parte a internetului, cât și a viziunii personale asupra lucrurilor cu care interacționez zilnic. Totul este în mâinile noastre în ceea ce ține de ce anume vrem să fim influențați și de cum să ne protejăm de aceasta, iar în cadrul proiectului am fost convins de acest lucru. De asemenea, am și lucrat cu aparate foto, unde am cristalizat amintiri care vor rămâne pe veci alături de mine și îmi vor aprinde o mică flacără ce îmi va aduce aminte de importanța educației media”, conchide Alexandru.

Media Camp este școala de vară de educație media organizată de către Centrul Media pentru Tineri, care se desfășoară în fiecare an. La aceasta pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani din orice regiune a Republicii Moldova. Cheltuielile legate de instruiri, cazare și mâncare sunt oferite de către organizatori. Dacă vrei să participi și tu la această școală de vară, urmărește Centrul Media pentru Tineri pentru a nu rata anunțul de participare din acest an.

Autoare: Xenia Luca

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente