Utilizează lumina eficient. Ce recomandări propun specialiștii pentru a economisi energia electrică

energie-electrica-preturi-explodate (1)
Foto: playtech.ro

În contextul actual al crizei energetice, compania Premier Energy, principalul furnizor de energie electrică al Republicii Moldova, a emis o notă informativă, prin intermediul căreia a propus mai multe sugestii pentru eficiența energetică.

În acest sens, Premier Energy îți prezintă câteva idei de economisire a energiei electrice.

Folosește la maximum lumina naturală a zilei și iluminează-ți eficient locuința

# stinge lumina acolo unde nu ai nevoie de ea;
# pe timp de zi folosește la maximum lumina naturală pentru iluminarea încăperilor;
# iluminează numai locul din încăperea în care îți desfășori activitatea;
# optează pentru draperii din țesături transparente şi jaluzele in culori deschise;
# trage draperiile și deschide jaluzelele, astfel vei permite luminii solare să pătrundă în încăperi și vei reduce considerabil consumul de energie electrică;
# pentru sursele mari de iluminat, utilizează întrerupătoare cu reglaj continuu al tensiunii de alimentare.

Utilizează becuri energo-economice

# optează pentru becurile energoeconomice și tehnologiile LED la iluminarea spațiilor;
# pentru aceeași intensitate luminoasă, acestea consumă de circa 5-6 ori mai putină energie electrică și au o durată de viață de 10 ori mai mare.

Alege cu precauţie utilajele electrocasnice

# la selectarea noului echipament, atrage atenția la clasa de eficientă energetică și la durata de funcționare;
# pentru a economisi energia electrică utilizează aparatele electrocasnice din clasa A++, A+ şi A.

Deconectează aparatele neutilizate de la sursa de energie

# nu lăsa aparatele în regim de „pauză” sau Stand-by;
# chiar dacă nu sunt utilizate, dar sunt conectate la sursa de curent, echipamentele electrice continuă să consume o cantitate semnificativă de energie electrică.

Utilizează eficient frigiderul

# alege un frigider care exclude formarea gheții;
# amplasează frigiderul departe de orice sursă de căldură: calorifere, cuptoare şi alte surse de căldură analogice;
# setează frigiderul la o temperatura de 3-7 grade Celsius;
# setează congelatorul la -18 grade Celsius;
# înainte de a fi introduse în frigider sau congelator, alimentele și băuturile calde trebuie lăsate să se răcească.

Utilizează eficient maşina de spălat

# folosește mașina de spălat haine sau vase la un grad de încărcare cât mai apropiat de capacitatea nominală;
# pentru cantități mici de haine şi uşor murdare folosește opțiunile de spălare „rapid” sau „spălare 30 de minute”;
# dacă rufele nu sunt foarte murdare, folosește programele de spălare la 40 de grade.

Fii eficient la fierberea apei pentru băuturile calde de peste zi

# dacă fierbi doar cantitatea de care ai nevoie, aceasta este gata mai repede, decât dacă ai umple tot fierbătorul;
# pentru a fierbe doar cantitatea minimă necesară de apă optează pentru un fierbător cu elementul de fierbere ascuns;
# cele cu elementul de fierbere la vedere va trebui să le umpli obligatoriu până la marcajele indicate, ceea ce nu este întotdeauna eficient.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente