Sucursala Ștefan Vodă se aliniază noii identități de brand maib – plus de comoditate și design modern

maib Stefan Voda4
Foto:maib

Abordare personalizată pentru fiecare client, zone de deservire cu design inteligent, ambianță confortabilă, colorată și model operațional inovator. Acestea sunt doar câteva dintre aspectele îmbunătățite ale Sucursalei maib Ștefan Vodă, transformată în conformitate cu noua identitate de brand maib orientată către clienți.

Primul lucru pe care clienţii maib îl vor observa este stilistica exterioară și interioară, care a devenit mai prietenoasă, primitoare, transparentă, comodă și adaptată necesităților și așteptărilor clienților. 

Ina Pleșca, directoarea Sucursalei maib Ștefan Vodă:

„Suntem o echipă pasionată de banking, iar obiectivul nostru este să oferim nu doar banking de calitate și susținere financiară a planurilor personale sau de afaceri, dar și să creăm emoții frumoase fiecărui client care ne alege. Echipa maib din Ștefan Vodă va continua să răspundă necesității prioritare a clienților noștri, cea de a primi servicii demne de nivelul următor într-o manieră rapidă, comodă și profesionistă”. 

Moderne și simplificate au devenit și zonele de deservire, unde clienții pot realiza operațiuni de sine stătător sau pot solicita suportul consultantului clienți care va oferi consultanță și îi va ghida către una dintre zonele destinate pentru diverse servicii bancare în funcție de necesitățile individuale ale fiecărui client.

Sucursala Ștefan Vodă este amplasată pe strada Grigore Vieru 4, fiind la dispoziţia clienţilor în fiecare zi de luni până vineri, între orele 08.30-16.30, fără pauză. 

Pentru mai multe detalii și informații despre noua identitate de brand maib accesați linkul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente